dare in plata

Băncile vor lua în considerare elementele de neconstituţionalitate ale legii dării în plată, ca şi afectarea contractelor încheiate legal în trecut, pentru modul cum vor reacţiona la impactul legii, a trasmis Asociaţia Română a Băncilor (ARB), care încă vede un impact negativ asupra stabilităţii financiare, potrivit news.ro

„Comunitatea bancară rămâne la aceeaşi părere, conform căreia legea dării în plată va avea un impact negativ asupra stabilităţii financiare, aşa cum, pentru prima oară, s-a considerat de către Banca Naţională a României, în sensul identificării unui risc sistemic sever determinat de cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar bancar”, se arată într-un comunicat al ARB.

Bancherii amintesc că există interpretări ale Preşedinţiei, Guvernului, Băncii Centrale Europene şi ale Consiliului Superior al Magistraturii privind posibile elemente de neconstituţionalitate şi hazard moral.

Şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPRB) respinge legea dării în plată în forma aprobată miercuri de deputaţi, întrucât urmează să se aplice şi contractelor în derulare, inclusiv debitorilor aflaţi în executare silită, astfel că solicităinstituţiilor abilitate să sesizeze Curtea Constituţională pentru verificarea actului normative, conform news.ro

Legea dării în plată a fost votată miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, cu aproape unanimitate de voturi, Camera fiind for decizional.

 

Citiţi mai mult pe news.ro