Am sperat până în ultima clipă că domnul Iohannis nu-i va oferi lui Dan Mihalache ambasada de la Londra. Şi în Statele Unite există acest prost obicei, ca preşedintele să le dea amicilor săi politici câte o sinecură în străinătate. În 2014, Barack Obama a trimis în Norvegia, Argentina şi Ungaria nişte foşti sponsori din campanie – totalul sumelor donate de cei trei a depăşit 4,2 milioane de dolari. Nu vreau, deci, să fiu necinsitit şi să nu recunosc că în SUA, în special în ultimul mandat Obama, nu am fi avut această problemă. Circa 50% (sic) dintre ambasadorii săi au fost numiţi „politic”, nu din corpul diplomatic.
Dar, să-l trimiţi pe Dan Mihalache la Londra este mai mult decât o sfidare. Este o prostie.
Este o prostie pe care o vor plăti cei circa 300.000 de români care acum lucrează în Marea Britanie. În data de 23 iunie 2016 este planificat să se desfăşoare referendumul privind apartenenţa acestei ţări la Uniunea Europeană. Mai sunt doar două luni şi jumătate. Indiferent care va fi rezultatul consultării, situaţia românilor de acolo va fi complicată. Nu vreau să mă gândesc la consecinţele unui vot favorabil ruperii de Uniune. Dar, chiar dacă britanicii decid să rămână în UE, pentru românii de acolo vor urma schimbări care-i vor afecta negativ, în primul rând pentru că vor avea acces limitat la sistemul de asistenţă socială. Acordul UE-Marea Britanie, dacă va intra în vigoare după referendum, va trebui transpus în legislaţia internă a acestei ţări. Fiecare cuvânt va conta. Cel care va trebui să reprezinte, zi cu zi, interesele sutelor de mii de români de pe teritoriul britanic este domnul Dan Mihalache.
Cu greu putea găsi preşedintele Iohannis o opţiune mai rea: un om cunoscut prin agresivitatea sa, prin lipsa de tact diplomatic – „Dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără”, Dan Mihalache, 9 noiembrie 2012 – şi prin gestul mitocănesc (iertaţi-mă, dar nu-l pot califica altfel) de a adormi în faţa echipei de consilieri ai preşedintelui Serbiei.
Sfidarea zecilor de mii de români care, la 14 noiembrie 2014, au stat ore întregi în frig, la Londra sau în alte localități din Marea Britanie, ca să îl voteze pe Klaus Iohannis, este nuca de pe colivă. Nu mai puțin de 24.533 dintre cetăţenii care au votat în acest regat, respectiv 94,9% din alegători, au pus ștampila pe numele lui Klaus Iohannis! Alte câteva mii nu au putut vota, fiindcă guvernul Ponta, MAE și Ambasada României au făcut tot posibilul să îi blocheze. Mă întreb ce ar fi făcut românii din Marea Britanie dacă ar fi știut că, drept mulțumire, vor primi un Mihalache împachetat ambasador plenipotențiar. Nu risc un răspuns…
De luni întregi, nenumărați cetăţeni – inclusiv subsemnatul – cer plecarea lui Mihalache de la Cotroceni. „Ai grijă ce îți dorești, s-ar putea să ți se îndeplinească”, spune un proverb românesc.
Fără îndoială, un Mihalache aflat la Londra va fi mai puțin nociv pentru România decât menținerea personajului în fruntea întregii echipe de consilieri prezidențiali. Totuşi, nu se găsea un post într-o ţară însorită, unde se trăieşte fără griji şi unde nu depindea soarta nici unui român de competenţa sau de bunăvoinţa ambasadorului?
Eliberat de acest rău sfetnic, vom aștepta acum ca președintele Iohannis să se detoxifice de influența sa malefică și să devină personajul la care visam în ziua în care l-am votat. Dar oare minunea se va petrece? După plecarea lui Mihalache, de facto, numărul doi în Cotroceni va fi Andrei Muraru, un nume relativ puțin cunoscut, adus în politică de Relu Fenechiu, fostul ministru cazat pentru cinci ani în penitenciarul din Vaslui.
Domnul Vladimir Tismăneanu ar putea să vă relateze cum a fost folosit acest personaj, Muraru, pe post de ghioagă a USL pentru a curăța, în vara lui 2012, institutul pentru studierea crimelor comunismului, IICMER, de elementele indezirabile ale „vechiului regim”. Hellvig, Tobă, Curaj – toţi sunt protejaţii domnului preşedinte. În afară de controversatul personaj care va pleca la Londra, lista viitorilor ambasadori este plină de „nepoţei”, diplomaţi învechiţi în rele şi clienţi politici.
Eu unul nu am văzut vreun gest care să arate că, la Cotroceni, stă să izbucnească forţa schimbării, dar nu o lăsa Mihalache. Dar, până la urmă, la toţi, şi mari, şi mici, ne plac poveştile cu final frumos. Nu vreau să stric nimănui plăcerea de a se crede în basmul în care Făt Frumos scapă, peste noapte, de sub vraja Tălpii Iadului.
sursa: contributors.ro
