Cu un buget anual de achiziţii de peste 1 miliard de dolari Sheikha Al Mayassa bint Hamad bin Khalifa Al este una dintre cele mai puternice femei din lumea artei, notează CNN, citat de gandul.info
Sheikha al Massaya este una dintre cele mai puternice femei din lumea artei, investind până acum peste un miliard de dolari în acest domeniu, în numele statului Qatar, informează CNN.
Ea refuză să discute în general despre colecţia personală de artă şi despre achiziţiile făcute în numele statului Qatar, fiind o persoană extrem de discretă.
Într-un interviu televizat pentru CNN, primul al ei după doi ani de zile, Sheikha al Mayassa explică importanţa artei pentru cultura islamică şi de ce arta a ajuns mai internaţională decât oricând.
“Arta este foarte puternică, deoarece nu are limite şi nu trebuie să aparţină niciunei ţări, religii sau clase sociale”, susţine ea.
“Arta aduce oameni din toate categoriile sociale împreună, vorbind toţi despre o idee”, mai spune Sheikha.
În calitate de şef al Muzeelor din Qatar, Sheikha a reuşit să aducă în regiune artişti contemporani renumiţi, precum Damien Hirst, Takashi Murakami şi Richard Serra, având de asemenea meritul de a superviza achiziţionarea tabloului lui Paul Gauguin „When Will You Marry” de către statul Qatar, contra sumei de 300 de milioane de dolari, cea mai mare sumă plătită pe vreun tablou în anul 2015.
Sheikha al Mayassa numeşte arta un “mod informal de educaţie”, expunând localnici şi turişti deopotrivă la noi modalităţi de gândire, mai scrie gandul.info