Mircea Albulescu a murit vineri dimineata, la varsta de 81 de ani, la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti, unde fusese internat de urgenta in cursul zilei de joi. Trupul neinsufletit al actorului va fi depus sambata in foaierul Teatrului National din Bucuresti. Mircea Albulescu a jucat de-a lungul carierei in sute de piese de teatru si a avut peste 70 de roluri in film. In anul 2013 isi anuntase retragerea din viata artistica. Mircea Albulescu avea probleme cardiace si fusese supus, in urma cu doi ani, unei triple operatii de bypass la inima, potrivit Mediafax, citat de hotnews.ro
„Astept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea asteptare. Sotia mea a incetat din viata acum cativa ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casa, ma cearta adesea, ca sunt dezordonat, ca de ce pun aia colo sau dincolo. Poate ca e tot mai prezenta pentru ca ma apropii si eu de lumea de dincolo, de lumea ei. E bine in viata asta, ca actor, sa dispari cand trebuie, cat esti pe val”, spunea recent Mircea Albulescu, intr-o emisiune tv.
Pe numele sau real Iorgu Constantin V. Albulescu, Mircea Albulescu s-a nascut la 4 octombrie 1934, in Bucuresti, si a fost actor, profesor universitar (doctor in Arte), publicist, poet, prozator si membru al Uniunii Scriitorilor, potrivit Wikipedia.
Mircea Albulescu a jucat in sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din Bucuresti, Teatrului de Comedie si Teatrului National din Bucuresti si a avut peste 70 de roluri in film.
A interpretat roluri memorabile in teatrul radiofonic, pe care l-a considerat cea mai prodigioasa dintre activitatile sale artistice si care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul National Radiofonic, in care a intruchipat peste 300 de personaje, actorul spunea ca „Daca 1000 de oameni asculta… fiecare <vede> alta piesa. Este receptorul cel mai creator.”
Mircea Albulescu a jucat in multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile Fierbinti, 1975, Revansa, 1978, Pentru Patrie, 1978, Nea Marin Miliardar, 1979, Mihail, caine de circ, 1979, Capcana Mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia intai, 1986) si aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul Insulei, 1994, Semnul sarpelui, 1981, Mania, 1977, Sapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii si ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).
De asemenea, a avut roluri importante in filme regizate de Francis Ford Coppola (Youth Without Youth, 2007), Radu Gabrea (Prea mic pentru un razboi atat de mare, 1970, Dincolo de Nisipuri, 1973, Rosenemil, 1993), Manole Marcus (Actorul si salbaticii, 1975), Mircea Daneliuc (Cursa, 1975, Editie Speciala, 1980), Alexa Visarion (Inghititorul de sabii, 1981), Nicolae Margineanu (Flacari pe comori, 1987, Un om in Loden, 1979,), Nicolae Breban (Printre colinele verzi, 1971), Dinu Tanase (La capatul liniei, 1982), Mircea Dragan (Columna, 1968, Bratele Afroditei, 1978), Mircea Moldovan (Totul se plateste, 1986, Andrei Blaier (Momentul adevarului, 1989).
Mircea Albulescu a publicat volumele de versuri „Vizite”, „Pajura singuratati”, ” Fluture in lesa de aur”, „Clante”, „Ultimele noduri” si proza: „Bilete de favoare”, „Baraka” si „Bazar sentimental”.
Era membru al Uniunii Ziaristilor si doctor in Arte.
In anul 2012, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a decis ca Mircea Albulescu nu a colaborat cu fosta Securitate.
In perioada 30 decembrie 1992 – 4 aprilie 1994 a fost secretar de stat in Ministerul Culturii.
A fost decorat cu „Ordinul Meritul Cultural” si „Ordinul Serviciul Credincios” in grad de Comandor.
In perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru si Film din Bucuresti, printre studentii sai numarandu-se Adrian Titieni, Irina Movila, Florin Piersic jr., Elvira Deatcu, Manuela Harabor si Dragos Bucur.
Din anul 2011, Mircea Albulescu are o stea ce ii poarta numele pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului, alaturi de alte personalitati ale vietii culturale romanesti: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Draga Olteanu Matei si Sebastian Papaiani, mai scrie hotnews.ro