Dezvăluirile publicate recent la nivel mondial și cunoscute sub numele de „Panama papers” au transformat compania Mossack Fonseca într-una celebră global. Mossack Fonseca este o casă de avocatură panameză care înființează companii în jurisdicții off shore și oferă servicii asociate. Bănuită că, de fapt, înlesnește inclusiv activități infracționale prin serviciile sale, Mossack Fonseca a colaborat în România cu o casă de avocatură care a furnizat un secretar de stat în funcție. Este vorba de casa de avocatură Biriș Goran. Unul din partenerii acestei case de avocatură, Gabriel Biriș, este secretar de stat în Ministerul de Finanțe și unul din puținii demnitari din România care a declarat oficial că deține o companie off shore.
Off shore din Insulele Virgine Britanice în proces la Târgu Mureș
Public, nu există nici o informație că Biriș Goran, casa de avocatură, ar avea vreo legătură cu foarte cunoscuta peste noapte Mossack Fonseca. Un proces de insolvență de la Târgu Mureș, însă, scoate la iveală o poveste aparent încurcată cu creanțe, o firmă off shore și avocați, poveste care face legătura directă între Biriș Goran și Mossack Fonseca.
Procesul (Dosar nr.68/1371/2012/a1) are loc la Tribunalul Specializat Mureș și are ca obiect insolvența unei societăți comerciale din Târgu Mureș, Mark Prodholz SRL. Până aici, banal. Prima informație interesantă este că unul din creditorii Mark Prodholz SRL este o companie off shore: Simber Industries LTD, cu sediul în Akara, BLDG, 24 De Castro Street, Road Town, Tortola British Virgin Islands. Cum o fi ajuns o companie dintr-o jurisdicție off shore să se judece pe o creanță cu un SRL din Târgu Mureș? Secretul stă în acționariatul SRL-ului și în reprezentantul companiei din Virginele Britanice.
Simber Industries LTD cere 5,7 milioane de lei de la Mark Prodholz SRL
Care este miza procesului pentru Simber Industries LTD? Peste un milion de euro, o creanță pe care compania off shore susține că o are de încasat de la Mark Prodholz SRL, dar pe care administratorul judiciar al SRL-ului, Adriana Tatiana Suciu, o contestă. Ceea ce veți citi mai jos sunt extrase din „Buletinul procedurilor de insolvență” (BPI), o publicație oficială a Oficiului Național al registrului Comerțului în care sunt publicate informații despre procesele de insolvență ale companiilor. Conform BPI nr. 20811 din 3 decembrie 2015, „Pe rol se află pronunţarea asupra contestaţiilor formulate de creditorul contestator SIMBER INDUSTRIES LTD, societatea debitoare Mark Prod Holz SRL la tabelul preliminar al creanţelor întocmit de fostul administrator judiciar
C.I.I. Suciu Adriana Tatiana (…). (…) În concret, contestatorul a solicitat înscrierea creanței în cuantum de 5.728.688,04 lei în tabelul definitiv de creanțe. În motivare, contestatorul a arătat că: < (…) Astfel cum reiese din certificatul de înregistrare transmis administratorului judiciar şi analizat de acesta, societatea Simber Industries LTD a fost legal înregistrată în anul 2000 în Insulele Virgine Britanice, documentele privind sediul acesteia existând la dosarul cauzei. De asemenea, am făcut dovada faptului ca societatea este în măsură să se oblige legal faţă de terţi şi să semneze contractul de asistenţă juridică în temeiul căruia este asigurată reprezentarea convenţională în prezenta cauză, prezentând documentele conform cărora societatea are şi un birou în Elveţia.
Precizăm că Biroul din Elveţia, situat în Geneva, Crets de Champel nr. 29, CH-1206 este o sucursală a Simber Industries LTD, indicată în declaraţia noastră de creanţă pentru mai multă rigurozitate, fără ca aceasta să poată duce la concluzia că declaraţia de creanţă ar fi fost formulată de sucursala din Elveţia. (…)
Faţă de cele mai sus expuse, vă solicităm să admiteţi prezenta contestaţie, să constataţi şi sa reţineţi creanţa subscrisei ca fiind una certă, lichidă şi exigibilă şi să dispuneţi înscrierea SIMBER INDUSTRIES LTD în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 5.728.688,04 RON.>”
Casa de avocatură Biriș Goran lucrează pentru Simber Industries LTD
Același număr din „Buletinul procedurilor de insolvență” arată și punctul de vedere al administratorului judiciar al Mark Prodholz SRL: „În apărare, administratorul judiciar al debitorului, CABINET INDIVIDUAL SUCIU ADRIANA TATIANA, a depus la dosar note scrise (f. 9), prin care a solicitat respingerea contestației. În motivare, administratorul judiciar al debitorului a arătat următoarele: <(…) În urma deschiderii procedurii insolvenţei, s-a procedat Ia notificarea creditorilor, potrivit listei pusă Ia dispoziţie de societatea debitoare. Deoarece în cazul societăţii comerciale SIMBER INDUSTRIES LTD erau indicate trei adrese, s-a transmis notificarea la toate adresele indicate, respectiv la sediul social al firmei din Insulele Virgine Britanice, la biroul din Geneva – Elveţia, prin care s-a formulat cererea, şi la domiciliul ales în România, respectiv la SCPA Biriş – Goran. (…) SCPA Biriş-Goran a răspuns solicitării noastre, prin adresele nr. 218 şi 219/05.04.2012, conducându-ne două acte, traduse, din care reiese că firma SIMBER INDUSTRIES LTD ar fi fost înregistrată în Insulele Britanice Virgine în anul 2000, sub numărul 358767, iar în anul 2005 această firmă funcţiona în condiţii normale, administratorii societăţii fiind Doamnele Yvette Rogers şi Darlene Bayne (anexa 3).”
Biriș Goran, partenerii din România ai Mossack Fonseca
În continuare, administratorul judiciar Adriana Tatiana Suciu aduce în instanță proba directă că avocații de la Biriș Goran din România colaborau în mod cât se poate de direct cu cei de la Mossack Fonseca. Iată pasajul relevant din argumentația Adrianei Tatiana Suciu: „De reţinut este faptul că cele două documente au fost emise de firma MOSSACK FONSECA & CO (BVI) LTD, firmă care, potrivit informaţiilor cuprinse pe site-ul acesteia, se ocupă cu înfiinţarea societăţilor comerciale pe teritoriul Insulelor Britanice Virgine (anexa 4). Deci nu au fost emise de către Registrul comerţului sau autoritatea fiscală, competente în ceea ce priveşte furnizarea unor informaţii despre agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza lor de activitate. (…)”
Colaborarea dintre Biriș Goran și Mossack Fonseca a continuat, conform administratorului judiciar Adriana Tatiana Suciu. Aceasta a cerut și alte documente ale Simber Industries SRL, reclamând că, de fapt, la sediul din Geneva invocat de Biriș Goran nu există, oficial, nici o companie. Biriș Goran a răspuns din nou astfel, după cum arată documentele publicate în BPI: „La termenul din data de 25.04.2012, avocatul ales al acestei firme (casa de avocatură Biriș Goran – n.r.) a prezentat un nou certificat constatator, emis în data de 13.04.2012 de către aceeaşi firmă, respectiv MOSSACK FONSECA & CO (BVI) LTD, agent autorizat al firmei SIMBER INDUSTRIES LTD, din care reiese că la acea dată societatea era reprezentată de doi directori, respectiv D-na Jaqueline Alexander, numită în funcţie la data de 27.02.2009, şi d-na Carmen Wong, numită în funcţie la data de 04.04.2012. Potrivit informaţiilor cuprinse pe site-ul acesteia, firma MOSSACK FONSECA & CO (BYT) LTD se ocupă cu înfiinţarea societăţilor comerciale pe teritoriul Insulelor Britanice Virgine, deci cele două documente nu au fost emise de către Registrul comerţului, Camera de comerţ sau autoritatea fiscală din Insulele Britanice Virgine, competente în ceea ce priveşte furnizarea unor informaţii despre agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza lor de activitate. Aceste documente nu au fost legalizate şi nu conţin apostila instituţiilor menţionate mai sus, nefiind conforme cu originalul, motiv pentru care considerăm că se impune prezentarea în original a unor documente eliberate de instituţiile competente, respectiv Registrul comerţului, Camera de comerţ şi autoritatea fiscală, semnate, legalizate şi apostilate.”
Simber Industries LTD, la aceeași adresă cu Mossack Fonseca
În mod evident, din documentele furnizate de Biriș Goran reiese că Simber Industries LTD din Insulele Virgine Britanice este o companie înființată de către Mossack Fonseca și condusă, la vedere, de avocați ai Mossack Fonseca. Care avocați ai Mossack Fonseca aveau o colaborare strânsă și directă cu avocații case de avocatură Biriș Goran din România. Cu alte cuvinte, cel puțin în cazul Simber Industries LTD, casa de avocatură Biriș Goran era partenerul din România al casei de avocatură Mossack Fonseca, parteneriat necesar pentru ca adevărații proprietari ai companiei off shore să rămână necunoscuți. De altfel, adresa Simber Industries LTD (Akara, BLDG, 24 De Castro Street, Road Town, Tortola British Virgin Islands) este și adresa filialei din Insulele Virgine Britanice a Mossack Fonseca.
Inclusiv pe site-ul casei de avocatură Biriș Goran este pomenit faptul că Simber Industries LTD este client al companiei la care partener era actualul secretar de stat Gabriel Biriș până de curând.
Două contracte între off shore și SRL
Cum s-a ajuns, totuși, ca o companie off shore din Insulele Virgine Britanice să aibă pretenții financiare asupra unui SRL din Târgu Mureș care se ocupă de tâmplărie și termopane? Explică tot „Buletinul procedurilor de insolvență” invocat mai sus. Acesta este pasajul relevant: „Prin cererea de înscriere a creanţei formulată s-a solicitat înscrierea cu suma totală de 5.728.688,04 Iei, echivalentul a 1.064.005,24 EURO, . Suma de 1.041.666,50 lei, reprezentând 245.000 euro, a fost justificată prin Sentinţa nr. 1490/21.10.2011, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în Dosarul nr. 1913/1371/2011. Având în vedere că această sumă este constatată printr- un titlu executoriu, potrivit Art. 66, alin.(2) creanţa nu poate fi verificată de către administratorul judiciar. (…) Referitor Ia suma de 3.482.164,57 Iei, echivalentul a 819.005,24 EURO, solicitată a fi înscrisă în tabelul creditorilor prin aceeaşi cerere de înscriere a creanţei, din analiza documentelor justificative anexate la cerere şi din verificarea documentelor financiar-contabile puse la dispoziţie de societatea debitoare au rezultat următoarele: La cererea de înscriere a creanţei au fost anexate două contracte, respectiv:contractul nr. 425/04.07.2002, încheiat între SC MARK PROD HOLZ SRL şi SIMBER INDUSTRIES LTD, înfiinţată în Insulele Virgine Britanice, în care Mark Prod Holz SRL avea calitatea de producător-vânzător iar Simber Industries LTD avea calitatea de cumpărător, contractul nr. 02.152 -SIM/01.08.2002, încheiat între SIMBER INDUSTRIES LTD, înfiinţată în Insulele Virgine Britanice, nr. de înregistrare 499323 şi SC MARK PROD HOLZ SRL, în care Simber Industries LTD avea calitatea de furnizor general pentru diverse utilaje, echipamente şi hale industriale, iar SC Mark Prod Holz SRL, avea calitatea de importator-beneficiar.ând>
Ambele contracte au fost semnate de către D-nul Maticiuc Ion în calitate de reprezentant legal al firmei SIMBER INDUSTRIES LTD.”
Ion Maticiuc, asociat în SRL și reprezentant de off shore
Așadar, între Mark Prodholz SRL din Târgu Mureș, România, și Simber Industries LTD din Insulele Virgine Britanice s-au încheiat două contracte în 2002. Printr-unul din contracte, Mark Prodholz SRL îi vindea companiei off shore mobilier iar prin celălalt contract, Simber Industries LTD îi vindea SRL-ului din Târgu Mureș echipamente. Din punctul de vedere al Simber Industries LTD, din derularea celor două contracte reieșea o diferență de plată de către SRL-ul din târgu Mureș de peste un milion de euro. În final, la termenul din 6 iunie 2014, instanța nu a acceptat cererea companiei off shore, considerând că existau mai multe neclarități în documentele depuse în fața judecătorilor de către avocații de la Biriș Goran.
Dar partea cea mai interesantă este apariția lui Ion Maticiuc în toată povestea. Așa cum arată documentele furnizate la proces, Maticiuc era reprezentantul Simber Industries LTD. Pe de altă parte, cel puțin din 2004 până în prezent, același Ion Maticiuc este și acționar al Mark Prodholz SRL din Târgu Mureș. Practic, pe de o parte, Maticiuc cere bani, ca reprezentant al Simber Industries SRL, iar pe de altă parte, Maticiuc trebuie să dea bani, ca acționar al Mark Prodholz SRL. Se poate pune, deci, întrebarea dacă nu cumva contractele dintre Mark Prodholz SRL și Simber Industries LTD erau fictive sau supraevaluate, pentru ca bani din România să ajungă într-o companie off shore și să scape de impozitare. De altfel, în timpul procesului de la Tribunalul Specializat Mureș, administratorul judiciar Adriana Tatiana Suciu a arătat că o parte din echipamentele pe care Simber Industries LTD s-a angajat să le livreze nu au mai ajuns la beneficiar, adică la Mark Prodholz LTD.
Este foarte posibil, deci, așa cum se întâmplă în multe cazuri în care sunt implicate companii din paradisuri fiscale, ca Simber Industries LTD să nu fi fost decât un vehicul prin care bani produși în România să fie scoși din țară într-o jurisdicție off shore pentru a se evita plata taxelor.
Cuplul Ion Maticiuc & Florin Dima lovește din nou
Ion Maticiuc este un om de afaceri cu interese în special în imobiliare și energie, dar nu numai. În afacerea Simber Industries LTD, Maticiuc lucrează în parteneriat cu Florin Dima, un cetățean născut în România dar care, acum, deține cetățenie elvețiană și locuiește la Geneva. Conform documentelor furnizate de către Biriș Goran în numele Simber Industries LTD, adresa așa-zisului birou din Elveția al companiei off shore (adică Geneva, Crets de Champel nr. 29) este chiar adresa de domiciliu a lui Florin Dima, cel care ar și conduce biroul de la Geneva al Simber Industries LTD. Portalul „România curată” le face celor doi o radiografie la pachet, pe scurt: „Personajul Dima Florin apare în mai multe afaceri ale unor grupări de foști ofițeri DIE, cu conexiuni în rețeaua care a lucrat cu Carlos Șacalul pentru atentatele de la Europa Liberă, dar și partener de afaceri cu devalizatorii Rafo Onești.
Florin Dima (…) a fost partener și cu Ion Maticiuc, fost angajat în MCE, reciclat într-un controversat multimilionar postdecembrist, conectat la oamenii vechilor structuri ale securității și la puternicii zilei din politică. Ion Maticiuc este tatăl lui Codin Maticiuc, (…), alias Poponeț (…) .Florin Dima și Ion Maticiuc au derulat afaceri în energie și cu fiul lui Gheorghe Ștefan, alias Pinalti.”
Sursa: linx.crji.org