RT_Erdogan

Hackerii sustin ca au avut acces la datele personale ale unui numar de circa 50 de milioane de cetateni turci si ca le-au postat in mediul online, in cadrul unei ample brese in sistemul de securitate online, care ar putea pune intr-o situatie delicata guvernul de la Ankara, relateaza cotidianele Haaretz, The Telegraph si The Guardian, citate de Agerpres.

Potrivit hotnews.ro, daca informatiile se vor confirma, aceasta ar fi una dintre cele mai mari scurgeri de date personale, sustin expertii, care ar expune efectiv doua treimi din populatia Turciei riscului de frauda si furt de identitate.

Agentia de presa americana Associated Press, preluata de The Telegraph, a relatat ca verificarile pe care le-a efectuat au confirmat partial informatia. Datele personale respective, printre care numarul de identitate national, data nasterii, adresa si numele parintilor, au fost postate online pe un fisier descarcabil cu o capacitate de 6.6 GB.

Printre respectivele date figureaza cele ale presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care se pare ca a fost una dintre tintele acestei scurgeri de informatii. Sub titlul ‘Lectii pentru Turcia’, hackerii au scris: „Faceti ceva cu Erdogan. El va face praf tara”.

De asemenea, sunt dezvaluite datele personale ale premierului turc Ahmet Davutoglu si ale lui Abdullah Gul, predecesorul lui Erdogan in postul de presedinte al Turciei.

Un mesaj special este adresat lui Donald Trump, candidat republican in cursa pentru presedintia SUA, in termeni care sugereaza ca hackerii sunt cetateni ai SUA.

„Nu trebuie sa il alegem pe Trump, tipul ala pare ca stie chiar mai putine decat Erdogan despre cum se conduce o tara”, se arata in partea finala a postarii, sub titlul ‘Lectii pentru SUA’.

Site-ul pare sa fi fost gazduit de un grup islandez specializat in divulgarea de informatii scurse, folosind servere din Romania, potrivit Associated Press, citata de The Telegraph.

Contactat de publicatia israeliana Haaretz, Ministerul de Externe turc nu a prezentat pana acum o reactie oficiala.