jandarm-metrou

Jandarmi cu arme de asalt au fost surprinși sâmbătă pe magistrala Berceni-Pipera. Doi luptători ai Jandarmeriei au intrat în trenul de metrou înarmați până în dinți, cu mitralierele la vedere, informează activenews.ro

Chiar dacă cei doi jandarmi păreau extrem de relaxați, călătorii au stat cu sufletul la gură, de teamă să nu fie vorba despre vreo amenințare cu bombă sau să nu existe vreun criminal periculos printre ei, pe care jandarmii vor să îl prindă.

Situația, absolut intrigantă pentru călătorii care au asistat uluiți la această prezență ”specială” este explicată de către reprezentanții Jandarmeriei că ar fi una normală, ba mai mult, aceștia susțin că ar trebui să ne obișnuim să-i vedem mascați pe toate rutele subterane.
”Aceștia sunt luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție din cadrul Jandarmeriei, cunoscuți drept mascați, însă nu există nicio legătură cu contextul actual (n.r. atentatele din Bruxelles). Există un protocol încheiat de doi ani care prevede astfel de misiuni de patrulare. Armele din dotare sunt semiautomate”, a declarat pentru Libertatea Marius Militaru, reprezentant oficial al Jandarmeriei, citat de activenews.ro