isis_72524700Un lider religios musulman care face parte din gruparea teroristă Stat Islamic (SI) a avertizat vineri țările occidentale că vor suferi „invazii precum cele de la Paris și Bruxelles”, în timpul tradiționalei rugăciuni la o moschee din Al Raqqa, fieful din Siria al grupării jihadiste, transmite EFE, citat de Agerpres.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizație neguvernamentală care dispune de o largă rețea de surse pe întreg teritoriul Siriei și care a citat activiști aflați la Al Raqqa, a anunțat că, în timpul discursului său, liderul religios musulman a vorbit despre ‘invazia Bruxellesului și cum Dumnezeu le-a deschis calea soldaților califatului cu ajutorul susținătorilor săi’.

Imamul a adăugat că membrii grupării Stat Islamic sunt prezenți ‘pe teritoriul țărilor apostaților și speră să execute operațiuni în căminele necredincioșilor’, potrivit OSDO.