Noi amanunte de-a dreptul socante despre jaful generalizat la care au fost supuse de-a lungul vremii bugetele putinelor companii profitabile ramase in posesia statului ies la iveala. Si explica, astfel, in mare masura, bataliile care s-au dat pentru preluarea controlului de catre clientela politica a unor demnitari care, dupa cum vor afla procurorii, nu s-au zbatut degeaba ca niste lei ca sa-si numeasca „sagetile” la sefia lor.
Iata insa ca, in paralel cu acest dosar, a fost demarata o noua ancheta spectaculoasa, care are in centru un raport de control de-a dreptul devastator al Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, din cadrul Ministerului Finantelor Publice. Iar concluziile acestui raport incendiar intrat in posesia noastra dovedesc „hora” in care au fost bagate zecile de milioane de euro alocate de la buget pentru constructia si modernizarea terminalului pentru plecari Schengen, asa-numita „Mandolina” din cadrul Aeroportului international „Henri Coanda” Otopeni.
„Gaura” de 50 milioane de euro
In urma cu niciun an, inspectorii ANAF identificau una dintre cele mai mari „gauri” lasate vreodata de conducerea bugetara a unei companii de stat. Este vorba despre o frauda totala de nu mai putin de 50 milioane de euro, rezultata dupa ce fostii directori ai Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti au tot aprobat, pe banda rulanta, plati astronomice catre cateva firma abonate la contractele cu compania condusa, la acea vreme, de catre Gabriel Tara si Tudor Jilav.
Iar pentru ca sa nu fie loc de niciun dubiu privind principalii vinovatii, in una dintre concluzille operatiunii de control efectuate de catre cei de la ANAF se scria negru pe alb ca „persoanele raspunzatoare pentru efectuarea acestor plati sunt directorii Gabriel Tara, respectiv Tudor Jilav, care in perioada 24.07.2007- 31.12.2009 au ordonat efectuarea platilor de 17.658.958 lei si 1.385.653 euro”. Iar dupa cum au constatat inspectorii fiscali, aceste plati exorbitante au fost unele ilegale, deoarece s-au efectuat prin „documente nesupuse aprobarii Consiliului de Administratie si nu au fost fundamentate legal si financiar”, actele aditionale fiind semnate invariabil de doua si aceleasi persoane: directorul general Gabriel Tara si directorul general adjunct operational Tudor Jilav.
Raportul de control
Iata insa ca desi cei doi continua sa traga sforile la Aeroportul Otopeni, pregatind noi „unidirectionari” de contracte, Gabriel Tara si Tudor Jilav primesc o lovitura de proportii odata cu trimiterea catre organele de ancheta a unui raport de control al Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice, din cadrul Ministerului de Finante, incheiat ca urmare a derularii procedurii de supraveghere la Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti. Si aflam astfel ca „fratii Petreus” Gabriel Tara si Tudor Jilav ar fi folosit aceeasi schema a umflarii unor contracte initiale prin tot felul de semnari ulterioare a nenumarate acte aditionale si addendumuri si in ceea ce priveste gestionarea investitiilor uriase facute de catre Guvernul Romaniei pentru dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International „Henri Coanda” Otopeni, prin constructia unui modern terminal destinat exclusiv calatoriilor in Spatiul Schengen. Un terminal mai mult decat necesar, cunoscut datorita formei sale de „Mandolina”, dar care, dupa cum se dovedeste acum, a fost construit, conform raportului de control intrat in posesia noastra, prin fentarea dispozitiilor legale. Astfel, concluzia inspectorilor, pe baza careia ancheta avanseaza acum rapid, este ca „ Autoritatea contractanta Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti a incheiat addendumurile nr. 9/07.12.2007, nr. 10/21.08.2009 si nr. 12/13.04.2010 la contractul avand ca obiect Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Otopeni-Bucuresti cu incalcarea dispozitiilor art. 251 din OUG nr. 34/2006”. Iar pentru a ne forma o imagine asupra sumelor derulate, sa amintim doar ca prin addendumul nr. 9 s-a decis suplimentarea banilor destinati efecturarii anumitor lucrari cu sume ca 6.254.780 euro sau 1.094.520.768 lei!
Doi miliardari din umbra
Interesant este si faptul ca multe dintre aceste „dedicatii” au fost date catre doi importanti miliardari. In plus, numele acestora apar si in noi „tunuri” care se pregatesc in prezent si asupra carora vom reveni cu noi documente incendiare.