– Deşi nu poţi să spui cu exactitate ce este, felul în care arată te opreşte în loc. Casă? Biserică? Turnul dărăpănat al unei cetăţi? Răspunsul este la fel de neaşteptat: Zidăria bizară din faţa ta se numeşte „rotondă” şi, în ciuda acoperişului care i-a alunecat ca o pălărie, într-o parte, este cea mai veche biserică de pe teritoriul României, soră cu biserica ridicată de Împăratul Constantin la Sfântul Mormânt din Ierusalim –
E ascunsă pe o uliţă dosnică, în spatele primăriei din Geoagiu. O construcţie veche, roasă de timp, izolată dincolo de un gard de sârmă şi, totuşi, cu o înfăţişare fascinantă. Rotundă şi înaltă ca un turn de cetate, are ferestre înguste şi asimetrice şi un acoperiş din şindrilă, lăsat uşor într-o parte. O apariţie cu totul aparte, care te seduce pe loc, nu prin solemnitate sau măreţie, ci printr-un şarm irezistibil, combinat cu mister. Iar imediat ce treci gardul de sârmă şi te apropii de ea, îi simţi vibraţia şi te surprinde lumina ciudată, ce pluteşte în jurul ei. Îi dau înconjur o dată, de două ori, de trei ori. Tencuiala albă e căzută şi scorojită şi lasă la vedere cărămizile vechi, romane, din care este făcută jumătatea de jos, apoi pietrele de râu, puse una peste alta, ce urcă până la acoperiş. Pietre brute, neşlefuite, diferite ca forme şi ca mărimi, ajunse, parcă, din întâmplare în zid. Unele sunt colorate, altele alburii, mari sau mici, ţinându-se împreună de mână, în faţa timpului.
În mod ciudat, despre această „rotondă”, cum scrie pe un indicator, nu se ştie mare lucru, deşi în anumite ghiduri turistice apare notată ca „monument unic în Transilvania”, ba chiar ca „cea mai veche biserică de zid din România”!
Enigma din Geoagiu
Imagine de epocă, în care se vede ca Rotonda avea în partea stângă un corp de biserică. În prim-plan, o casă cu un stâlp din coloană romană
Informaţiile sunt puţine şi contradictorii, iar oamenii care ştiu ceva exact despre acest monument sunt şi mai puţini. Dacă, într-adevăr, ai în faţă cea mai veche biserică din România, cum de este atât de puţin cunoscută? Care este istoria ei şi de ce a rămas în uitare? De ce o învăluie nepăsarea şi tăcerea? Mi-am pus întrebările astea în rucsac, alături de reportofon, şi am pornit în căutarea poveştii misterioasei Rotonde din Geoagiu.
Raza de soare şi cavalerii teutoni
„Există o legendă legată de această biserică, aşa cum apare şi în acest desen”, îmi spune Marcel Beldiman, unul dintre cei mai buni cunoscători ai poveştilor din zonă, colecţionar de hărţi vechi şi pasionat de istorie. În biroul său de la primăria din Geoagiu, îmi arată un desen de epocă, în care câţiva cavaleri stau în jurul unei mese, luminată de o rază venită prin ferestrele Rotondei. „Se spune că la întoarcerea din Ţara Sfântă, Cavalerii Templieri ar fi trecut pe aici. În semn de recunoştinţă faţă de ospitalitatea oamenilor din aceste părţi ar fi construit această bisericuţă. Clădirea are o fereastră rotundă pe o laterală, şi soarele ce intră pe acolo, într-o anumită zi a anului, trece prin fereastra opusă, ogivală, luminând un loc de lângă biserică. Acolo ar fi ţinut ei o întâlnire de taină şi ar fi îngropat, la o adâncime de 33 de metri, o importantă comoară. Se mai spune că ziua trecerii razei prin cele două ferestre marchează, de fapt, şi ziua sfântului al cărui hram îl poartă biserica. Din observaţiile mele, lumina trece pe data de 11 mai, în jurul orei 17, prin ambele ferestre”, spune domnul Marcel.
Merg din nou la Rotondă împreună cu el. Într-adevăr, locul indicat în desen, unde cade o dată pe an lumina din ferestre, pare lăsat, ca şi cum pământul s-a aşezat mai bine, în timp, peste o groapă. Îmi arată, apoi, într-o laterală a clădirii, ceva ce nu observasem: o urmă în zidire, ce marchează o veche uşă, astăzi astupată. Se pare că a mai existat o prelungire a Rotondei, un trup întreg de biserică.
Plecăm din Geoagiu la Germisara, vechea aşezare romană, aflată la câţiva kilometri distanţă, în locul numit astăzi Dealul Urieşilor. Pământul e plin de cărămizi şi ţigle romane, întocmai cu cele puse în zidul Rotondei. „Dacă biserica e atât de veche încât a fost construită pe timpul ocupaţiei romane sau templierii au luat de aici materia primă, pentru construcţia ei asta rămâne un mister. E acelaşi procedeu care a fost folosit şi la construcţia bisericii ortodoxe din Densuş. Dar poate că ştiu mai multe cei de la Biserica Reformată, pentru că acum Rotonda se află în proprietatea lor”, îmi mai spune domnul Marcel.
Altarul „misterios”
Friedrich Ştefan este cel mai bătrân dintre cei trei ultimi enoriaşi ai bisericii reformate: jumătate sas, jumătate maghiar. Binevoitor şi amabil, mă invită într-un salon dominat de o veche pendulă îmbrăcată în porţelan pictat. În timp ce răsfoim un album greu, cu vechi fotografii din Geoagiu, îmi spune ce îşi aminteşte despre Rotondă: „De când mă ştiu, biserica a fost a noastră, a reformaţilor. Când au venit comuniştii, au tras cu tractoarele de castelul grofului Kun, care deţinuse moşii mari aici. În cele din urmă, au transformat Rotonda în locuinţă socială. Ultima dată a stat acolo câţiva ani o femeie din sat, Maria Jdira. A murit, săraca, aproape nebună, la azil. Despre cavaleri templieri nu cunosc, dar am auzit că la biserica ortodoxă ar exista un clopot din Rotondă, salvat pe la 1918 de la topire. Pe el se spune că sunt, într-adevăr, marcaţi doi pelerini.”
Preotul Puşcaşu, fostul paroh al bisericii ortodoxe din Geoagiu, se află astăzi la pensie. Cu calm, cântărindu-şi bine cuvintele, învelit de pacea blândă a unui adevărat preot de ţară, îmi confirmă existenţa clopotului:
„E adevărat că la noi există acest clopot. Din bătrâni se ştie că el a fost găsit într-un depozit cu lemne al reformaţilor, ascuns, şi astfel salvat de la topire. Cât de veche este biserica… pentru asta, specialiştii ar trebui să se pronunţe. Este un fapt interesant însă… Rotonda are altarul îndreptat către răsărit, ca la bisericile ortodoxe, ceea ce nici reformaţii nu au şi nici catolicii, de la care se spune că au preluat-o. Zona noastră a fost multă vreme sub stăpânire ungurească”.
Pelerinul de pe clopot
Deşi pare tot mai mult o legendă, greu de transformat în realitate, Rotonda de la Geoagiu mă ţine, însă, sub farmecul ei. Înfăţişarea atât de aparte nu te lasă, efectiv, să o uiţi. La urma urmei, ce contează a cui a fost? Este un monument aflat pe teritoriul României, ce trebuie repus în valoare. Dar are, oare, valoare, cu adevărat? Decid să-mi continuu investigaţiile şi plec la Cluj, oraşul marilor universităţi şi arhive, care dau ora exactă a istoriei Transilvaniei…
Bat oraşul la pas, căutând strada Constanţa, unde s-au mutat, de curând, arhivele Eparhiei Reformate din Ardeal. Templierii, nebuna Maria Jdira, bătrânul Friedrich şi pendula din porţelan pictat, părintele Puşcaşu, îmbrăcat în rasa lui neagră, toate mi se învălmăşesc în minte, toate cer răspuns şi peste ele răsună mereu întrebarea: Este aceasta cea mai veche biserică din România? Dacă ar fi adevărat, de ce reformaţii au acceptat aşa de greu montarea celor două panouri turistice, care să te îndrume către Rotondă? Ce au de ascuns? E cel puţin ciudat cum istoria şi oamenii au vrut, parcă, să ţină această bisericuţă departe de ochii curioşilor.
În cele din urmă, am găsit clădirea cu arhivele reformaţilor şi am avut norocul să stau de vorbă chiar cu directorul lor, domnul Şipoş Gabor. M-a primit într-un birou micuţ, plin până la tavan cu cărţi groase şi vechi, îmbrăcate în piele roasă de timp. Peste tot sunt teancuri de hrisoave misterioase şi prăfuite, pe care se văd litere într-o caligrafie pierdută. Miroase a hârtie veche, şi parcă am ajuns în laboratorul unui alchimist ce caută secrete ascunse în scrieri antice.
Domnul Şipoş îşi notează conştiincios întrebările mele şi nu se grăbeşte să răspundă: exactitatea e mai importantă. După câteva zile, în care a răscolit arhivele, ne reîntâlnim şi, la fel de conştiincios, îmi arată o foaie pe care şi-a notat ceea ce a găsit în „memoria” bisericii reformate, păstrată cu grijă în foile îngălbenite de timp:
„Cea mai veche notă despre Rotondă o avem de la 1404. Atunci biserica apare ca făcând parte din Possessio Regalis Gyod, în comitat de Hunyad. Aşadar, era parte din domeniul regal, Gyod fiind vechiul nume pentru Geoagiu. Dar cred că această datare nu este cea mai veche. Ar trebui să vorbiţi cu arheologul Gheorghe Petrov, cel care a studiat îndeaproape problema. Ceva interesant am găsit şi legat de acel clopot. Benko Eleck a studiat toate clopotele şi cristelniţele medievale din Transilvania şi a scris o carte despre asta. Acolo el vorbeşte şi despre clopotul din Geoagiu, pe care a identificat două simboluri: un pelerin cu coif episcopal, care este simbolul pelerinilor de la Maastricht, şi două chei încrucişate, simbolul pelerinilor de la Roma. Pe clopot mai apar şi câteva cruci malteze şi câteva litere a căror explicaţie s-a pierdut. Dânsul nu spune dacă simbolurile pelerinilor sunt prezente pentru că cei care au făcut donaţia clopotului au călătorit în acele locuri, sau dacă cineva de acolo l-a donat. Şi nu spune nimic nici despre o posibilă legătură cu templierii.”
Înapoi, pe străzile Clujului. Maşini în viteză, oameni grăbiţi, vorbind la telefoanele mobile din mers, sirene de ambulanţe făcându-şi cu greu drum prin blocaje, troleibuze încărcate, verde – pietonii traversează, un domn cerşeşte cu un iepure în braţe, cafenele pline, cu geamuri mari către bulevard. În mod ciudat, gândul îmi zboară la Rotonda albă de la Geoagiu, care-şi împarte singurătatea cu un stâlp dezafectat de electricitate, uitat, şi el, în apropiere. Poate cea mai veche biserică din România, făcută din pietre şi rugăciuni.
Glasul mormintelor
Arheologul Gheorghe Petrov scoate din mapa sa mai multe plicuri cu fotografii, aranjate pe ani. Unsprezece plicuri, pentru cei unsprezece ani în care a făcut săpături arheologice sistematice la Rotonda din Geoagiu. Schelete dezgropate, cranii, oseminte. Fără să ştie, Maria Jdira, ultima locatară a Rotondei, transformată în locuinţă socială de comunişti, a dormit ani de zile pe 46 de morminte, majoritatea ale unor copii îngropaţi în interiorul Rotondei. Nu e de mirare că a ajuns la azil, aproape nebună! Arheologul Gheorghe Petrov a săpat în interiorul Rotondei şi în preajma ei mai bine de zece ani, din 1993 până în 2004. Săpăturile arheologice au scos la iveală peste 200 de morminte. „Am lucrat în condiţii destul de dificile, pentru că în acei ani, statul nu îşi permitea să finanţeze asemenea cercetări. Mergeam în fiecare vară cu câţiva voluntari şi m-a sprijinit cu cazare Biserica Reformată. Deşi astăzi în jurul Rotondei pare că este doar o curte a acestei biserici, dedesubt se află, de fapt, un mare cimitir. Din păcate, eu nu am reuşit să îl cercetez în întregime, dar bănuiesc că el se întinde şi pe sub actualul drum al comunei şi pe sub casele din apropiere.”
Dar cea mai importantă descoperire a lui Gheorghe Petrov este un mormânt datat din perioada regelui maghiar Ladislau I, care a domnit între anii 1077-1095. Această descoperire a făcut ca, arheologic vorbind, Rotonda să devină într-adevăr cea mai veche biserică din România! Or fi trecut şi templierii pe acolo, dar mult mai târziu, ordinul Cavalerilor Templieri fiind înfiinţat în 1137.
Cititi mai mult pe formula-as.ro
