putin-mihail-lesin

Fostul ministru rus al presei Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel din Washington anul trecut, a murit din cauza rănilor provocate de lovituri aplicate în cap, au declarat joi autoritățile americane, informează Reuters, citată de comisarul.ro

Lesin, care a fost și șef al gigantului media controlat de stat Gazprom-Media, avea de asemenea leziuni provocate de lovituri la gât, spate, pe brațe și picioare, au declarat medicul legist șef din Washington și Departamentul Metropolitan de Poliție într-un scurt comunicat. 

Incidentul este în curs de investigare, potrivit comunicatului.

Presa locală americană și din Rusia au anunțat în noiembrie că Lesin a fost găsit mort într-o cameră de hotel în cartierul Dupont Circle din Washington, cu multe sedii de ambasade și think tank-uri.

Televiziunea rusă RT a citat membri de familie la momentul respectiv afirmând că el a murit de un atac de cord, amintește Reuters.

ABC News a declarat că Lesin, care a fost ministru rus al presei între 1999 și 2004 sub președintele Vladimir Putin, a fost acuzat de cenzurarea mass-media independente din Rusia. El a devenit șeful holdingului Gazprom-Media în 2013, dar a demisionat în anul următor.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei la Washington nu a fost disponibil imediat pentru comentarii, mai notează comisarul.ro