sri

Deputatul Ştefan Burlacu (neafiliat) îi solicită preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, anchetarea situației prin care rude și fini ai unor parlamentari UNPR ar fi fost făcuți ofițeri ai serviciilor secrete, informează stiripesurse.ro

Având în vedere informațiile apărute în mass-media centrală referitoare la faptul că „mai multe soţii de parlamentari racolați de UNPR de la diverse partide, dar și rude de sânge ale acestora, au fost angajate ca informatori ai DIPI, bineînțeles, fictive, doar pentru a primi, lunar, diverse sume de bani”, acesta a solicitat Biroului Permanent al Senatului, în cadrul sesiunii de declaraţii politice din 10 martie, constituirea unei comisii speciale de anchetă, pentru a verifica veridicitatea acestor supoziții, de o gravitate fără precedent, care îl vizează pe senatorul Gabriel Oprea.

„Mai mult, eu însumi, fiind un fost cadru al unei instituții de forță a statului român, știu cu precizie cât este de important ca aceste structuri militarizate să fie formate numai din profesioniști. Dacă selecția cadrelor nu este bazată pe competențe și loialitate față de România, pot apărea situații limită și riscuri extrem de periculoase pentru securitatea țării noastre”, a declarat acesta în faţa colegilor deputaţi.

Deputatul Ştefan Burlacu atrage atenţia asupra gravităţii situaţiei întrucât au fost implicate instituții care, pentru buna lor funcționare, precum și pentru buna funcționare a democrației românești, trebuie să fie complet desprinse de mediul politic. În această lumină se poate trage concluzia că domnul Gabriel Oprea ar fi ridicat clasicele sinecuri politice la grad de securitate națională, recompensându-și membrii de partid cu grade de ofițeri în structurile de informații ale ministerelor pe care le-a condus.