Postul de televiziune britanic Sky News a anunțat miercuri că a intrat în posesia unor documente care conțin 22.000 de nume ale unor jihadiști din gruparea Stat Islamic (SI), pe care le-ar fi primit de la un fost membru al grupării și care reprezintă o scurgere de informații potențial devastatoare pentru Daesh, relatează AFP și DPA, citate de agerpres.ro
Potrivit AFP, un fost membru al Stat Islamic a oferit postului britanic un stick USB ce conține fișierele, care au fost furate de la șeful poliției interne a grupării jihadiste, potrivit Sky News. Fostul membru al SI ar fi un individ identificat drept Abu Hamed, fost luptător în Armata Siriană Liberă (ASL), care a părăsit Statul Islamic, după ce a fost dezamăgit că regulile islamice care l-au inspirat să adere la această grupare au erodat-o pe dinăuntru.
Documentele în cauză, care conțin numele, adresele sau chiar numerele de telefon ale recruților, aparțin unor cetățeni din 55 de țări care au aderat la gruparea jihadistă, a anunțat postul britanic de televiziune. Potrivit sursei citate, unele dintre aceste date conțin informații despre jihadiști, până acum neidentificați, care se află în Europa de Vest, Statele Unite, Canada, Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
„Sky News a informat autoritățile că deține aceste documente”, a anunțat postul de știri pe site-ul său. Ministerele de Interne și al Afacerilor Externe din Marea Britanie nu au fost imediat disponibile pentru a reacționa, scrie AFP.
Grupa de sânge, numele de fată al mamei lor sau „nivelul de înțelegere a Sharia”, legea islamică… Recruții trebuie să răspundă în total la 23 de întrebări, potrivit documentelor citate de Sky News.
Richard Barrett, fostul șef al serviciului britanic împotriva terorismului, a descris pe Twitter documentele drept „resursă inestimabilă pentru analiști”, mai scrie agerpres.ro
‘Acesta ar putea fi un eveniment major. Aceasta dovedește în ce măsură SI este vulnerabilă în fața propriilor membri care se întorc împotriva ei’, a declarat pentru agenția franceză de presă Chris Phillips, director general al International Protect and Prepare Security Office.
Phillips spune că documentele deținute de Sky News ar putea fi folosite în viitoare procese și permit reducerea numărului de cetățeni europeni sau nord-americani către zonele controlate de SI. ‘Este esențial să înțelegem modul în care acești oameni au călătorit și cum au fost recrutați pentru a reduce (numărul) viitoarelor plecări’, a spus el.