ion-cristoiuPrintr-un Comunicat oficial remis presei, joi, 3 martie 2016, Gabriel Oprea și-a anunțat retragerea de la șefia UNPR.

Despre ce era Gabriel Oprea cu un an în urmă și ce e acum s-ar putea scrie în fel și chip.,

Melancolicii ar putea medita din nou la cît de trecătoare sînt gloriile.

Dușmanii lui Gabriel Oprea ar rînji de satisfacție, convinși că prăbușirea lui Gabriel Oprea le va face lor viața mai bună și nevasta mai frumoasă.

Cei bine informați – ca mine – ar surîde miserios zicînd:

În cazul lui Gabriel Oprea și-a spus cuvîntul vechea vorbă a părinților de pe vremea cînd nu erau prezervative și Facebook:

– Eu te-am făcut, eu te omor!

Sistemul l-a făcut pe Gabriel Oprea.

Sistemul l-a omorît.

Din acest punct de vedere, citind argumentele lui Gabriel Oprea din Comunicat mi-am zis:

Să te ferească Dumnezeu să depinzi de Ei.

Nu numai că-ți taie capul, dar te și obligă, descăpățînat cum ai rămas, să strigi cu gura pînă la urechi – Sînt fericit că nu mai am cap! Dă-l dracului! Și așa era greu de întreținut și, pe deasupra, mă mai și enerva.

În Principele lui Eugen Barbu după ce-l vîră pe Neftiotache Buhuș în groapa cu rahat ( scriitorul îl portretizase pe Fănuș Neagu, dușmanul lui de moarte la acea vreme), Principele apasă cu papucul pe creștetul acestuia, ca să intre cu totul.

Așa mi se pare că s-a întîmplat cu Gabriel Oprea.

După ce l-au demisionat, l-au pus să semneze o Declarație care-l vîră și mai tare în rahat.

Cică el, Gabriel Oprea a demisionat ca să nu afecteze imaginea partidului.

Păi Gabriel Oprea era UNPR.

Cînd ziceai Gabriel Oprea, ziceai UNPR.

Cît de idioți ne cred cei care l-au demisionat pe Gabriel Oprea ca să sugereze că acum, fără Gabriel Oprea, UNPR va zburda la alegerile din 2016?!

Gabriel Oprea minte!

N-a demisionat.

A fost demisionat.

De cei care l-au și făcut șef al UNPR și șef multilateral dezvoltat anul trecut.

De ce?

Pentru ca UNPR să devină un partid frecventabil pentru PNL.

În perspectiva unui singur tur la locale, Partidul Meu, dar și al Sistemului, zis și PNL, avea nevoia ca de aer de o alianță cu UNPR.

Pentru asta era nevoie de debarcarea lui Gabriel Oprea:

  1. UNPR poate fi prezentat acum de PNL electoratului său drept un partid curat, cinstit, integru și vorba aia devreme acasă.
  2. UNPR poate rupe acordul cu PSD, acum, că nu mai e semnatarul acordului.

Bat cîmpii?

Ia fiți atenți aici!

Scrisoarea îl desemnează pe Valeriu Steriu președinte al UNPR.

Nu acum, ci după alegeri.

Acum e interimar Nicolae Onțanu.

Imaginați-vă ce-ar fi fost dacă N. Onțanu era recomandat ca președinte.

UNPR rămînea tot prostituata cătunului numit România.

Dar așa…

Așa UNPR s-a schimbat peste noapte.

Va avea un președinte pe care Divizia Presă îl și cîntă deja.

În Istorie au fost multe momente cînd mărturii ulterioare ne-au dezvăluit cum a fost demisionat unul care zicea la vremea respectivă că a demisionat.

Mai precis al cui pistol a fost pus la tîmpla Demisionarului.

Cînd vom afla de pistol și-n cazul lui Gabriel Oprea?

sursa: cristoiublog.ro