Șeful Cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache, spune că România a devenit o țară cu un mediu de afaceri mai prietenos după cea mai intensă campanie anticorupție din regiune. „A fost o curățenie majoră”, este opinia lui Dan Mihalache, citat de profit.ro
Țara de la an la an începe să fie eliberată de corupție, iar intrarea în competiția economică într-un cadru echitabil este mult îmbunătățită pentru investitorii străini. Acesta este mesajul prezentat la Londra de Dan Mihalache, șeful Cancelariei prezidențiale, în fața unui grup de investitori instituționali din Europa.
Un sfert sau chiar o treime din foștii miniștri sunt în arest, condamnați sau puși sub acuzare. Nici operațiunea antimafia „Cu mâinile curate” din Italia nu a adus în fața instanței atâția oficiali. „Este cea mai intensă campanie anticorupție din regiune”, a declarat Mihalache, la conferința Romania Investor Days, organizată de Fondul Proprietatea, în parteneriat cu Franklin Templeton și Wood & Company.
Văzută de la Administrația Prezidențială, România este o țară cu un mediu de business prietenos, iar reprezentanții altor state din regiune deja vorbesc despre un model românesc în lupta anticorupție și pentru instituirea domniei legii. „A fost o curățenie majoră”, a conchis Mihalache.
Cititi mai mult pe profit.ro