Cred că era prin 2011. Într-o Operaţiune de marketing politic, Sorin Oprescu, pe atunci primar vestit al Capitalei, m-a luat într-o noapte cu maşina (ăsta era obiceiul său, să bîntuie noaptea prin Bucureşti) ca să-mi arate obiectivele cu care se mîndrea. În 2009, îl ajutasem cu un sfat (pe gratis) în campania electorală pentru Preşedinţie şi, probabil, s-a simţit obligat să mă răsplătească, după doi ani, cu un tur al Bucureştilor noaptea.
Printre obiectivele pe care a ţinut să mi le arate a fost şi Arena Naţională.
A făcut bine, dat fiind că eu nu sînt chibiţ, şi altă ocazie să văd construcţia asta n-aveam.
Inutil să convoc aici date pentru a ilustra impresia mea că e o construcţie superbă, cu care postdecembrismul se poate mîndri, una dintre puţinele măreţe realizări ale celor 26 de ani de democraţie, în care, în spaţiul public, nu s-a făcut aproape nimic, banii Poporului mergînd în vilele ghiorțanilor, în limuzinele beizadelelor și în silicoanele ibovnicelor:
Suprafaţă de 108.000 metri pătraţi, capacitate de 55.600 de locuri. Amenajări speciale, de ultimul răcnet pentru o asemenea construcţie.
În 9 mai 2012, la finala UEFA am primit o invitaţie de la Primărie. M-am dus şi nu mi-a părut rău. Am priceput, ca istoric, de ce ziceau romanii Pîine şi circ, înţelegînd prin circ întrecerile de care.
Cu scandaluri, cu amînări, construcţia a durat patru ani şi a costat nu mai puţin de 213 milioane de euro.
Din 6 noiembrie 2015, stadionul e închis, pe motiv că n-are autorizaţie ISU, pentru acoperişul retractabil.
Au trecut, iată, 4 luni de cînd Arena Naţională nu e folosită.
Stă acolo, în Bucureşti, ca un bolovan de 213 milioane de euro.
Nu se pot desfăşura meciuri (nici măcar cel cu Spania), nu pot avea loc concerte.
Nu se poate desfăşura nici măcar un botez.
Nu se mai scoate nici un ban din exploatarea ei, absolut necesară pentru recuperarea investiției.
Dincolo de faptul că Bucureştii sînt lipsiţi de un stadion ca lumea, rămîne problema celor 213 milioane euro care au fost aruncate în vînt.
Am încercat să pricep de ce nu se redeschide Arena Naţională.
Am înţeles că n-are autorizaţie ISU pentru acoperiş. Şi-n absenţa acestei autorizaţii nimeni nu îndrăzneşte s-o redeschidă pe cont propriu.
De acord cu teama de a-ţi asuma o responsabilitate precum o tragedie pe Arena Naţională.
Au trecut însă 4 luni de cînd s-a ivit problema autorizaţiei.
Normal era ca în acest timp să se întreprindă ceva?
Să se obţină autorizaţie sau să se înceapă înlocuirea acoperişului.
Nu s-a făcut nimic însă.
Fiecare pasează problema de la unul la altul. După care se duce fericit la culcare că a mai trecut o zi. Timpul trece, contul merge, noi cu drag conducem.
Şi asta pentru că nimeni din ţara asta nu şi-a zis:
Ia să rezolv eu problema!
Avem primar general, premier, preşedinte, avem miniştri, avem parlamentari.
Nimeni n-a luat pe umerii săi rezolvarea problemei.
Și nu e vorba, repet, de strigătele celor de la Federație că n-are unde se juca partida cu Spania.
E vorba că o investiție de 213 milioane euro, plătită din banii noștri, ai bucureștenilor, zace nefolosită, fără să-i pese de asta vreunui ștab plătit tot din banii noștri.
Dacă unul dintre gușterii ăștia de la putere ar avea acasă o mașină de spălat scumpă care nu merge, sunt sigur că s-ar da peste cap s-o repare.
Din nenorocire, Arena națională nu e a lor, e un bun al Poporului.
Păi, Nicolae Ceauşescu s-ar fi sinucis să ştie că de 4 luni o investiție de 213 milioane euro zace nefolosită.
Sursa: cristoiublog.ro
