basescu3

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, miercuri seara, în cadrul emisiunii „Nașul”, moderată de Radu Moraru, despre riscurile de securitate de la Marea Neagră, gestionate în parteneriat cu SUA.

”Pentru parteneriatul strategic cu SUA, consider că am fost de nota 10 ca președinte. Când nu va mai fi la modă un parteneriat România – Polonia – Turcia atunci nota va fi mai mică, dar acum e 10.

Încă din 2005 am vorbit la un think tank și la o Universitate din SUA despre Marea Neagră – lac rusesc. Gândiți-vă că la începutul mandatului lui Obama s-a decis reducerea prezenței americane pe flancul estic al NATO, considerând că parteneriatul NATO -Federația Rusă este suficient.

Și atunci eu spuneam că o să vă coste mult mai mult să reveniți …

Trebuie cumva să-i înțelegi și pe americani și de aceea e atât de grav când tu nu faci ceea ce trebuie la tine acasă. Ei au probleme uriașe în Pacific. Cu China, la Marea Chinei, cu Coreea de Nord, riscuri majore pentru Japonia, pentru că ei garantează securitatea Japoniei. Nu le mai ardea lor de Europa de Est unde considerau că sunt acoperiți cu parteneriatul cu Federația Rusă.

Iată că Federația Rusă a făcut pocinogul în Georgia în Ucraina, a anexat Crimeea și a întors pe dos estul Ucrainei, sunt și în Transnistria, și-au consolidat flota în Marea Neagră. Americanii au fost nevoiți să vină înapoi și e foarte costisitor.

De la 700 de milioane cât costa anul trecut menținerea trupelor în Europa, costurile au crescut 3,4 miliarde pe an. Știind ce probleme au americanii în Pacific să nu aloci măcar 2% din PIB pentru Apărare ca să modernizezi armata și să aștepți să vină americanii e de neconceput. Păi văd și ei că pui și tu un ban.

Mă uitam la primul mare consens între Ponta și Iohannis, care au amânat până în 2017 ca România să aloce 2% din PIB pentru apărare. În timp ce ei vin cu 1000 de pușcași marini, cu două comandamente NATO aici cu tancuri Abrams cu avioanele F16 de la Kogălniceanu tu ai adăugat 0,2%. Nu e în regulă ca și credibilitate. Trupele au rolul de a descuraja orice intervenție a Federației Ruse dincolo de ceea ce a făcut deja.

Și mai e ceva. Din Crimeea și până pe coastele românești sunt patru ore de marș pentru navele Federației Ruse. De la bazele aeriene din Crimeea și până în bazele din Kogălniceanu sunt vreo trei minute de zbor. Trei minute îi ia unei rachete, să lovească. Când vine vorba de securitate nu există risc de 1% ”