cum-arata-programul-de-guvernare-propus-de-ciolos-18520647

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, că este nevoie de suplimentarea posturilor de epidemiologi din spitale, în contextul îmbolnăvirii bebelușilor din Argeș, informează Mediafax.

„Ancheta continuă la Argeş şi sper să avem elemente cât mai precise, atâta cât mai este posibil în acest moment. În al doilea rând, mă interesează circuitul informaţiei, modul în care s-au petrecut lucrurile după ce copiii au ajuns la spital”, a spus Cioloș după vizita pe caer a făcut-o împreună cu ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, la Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde sunt internați 33 de copii cu infecții digestive.

„Pe mine, dincolo de faptul că vor cădea sau nu capete, mă interesează să rezolvăm o problemă. Un lucru care nu ştiu cât ar fi avut un impact pozitiv sau nu aici este faptul că spitalul nu are un epidemiolog. Totuşi, pentru un spital de pediatrie, mi se pare important să fie printre priorităţi. Înţeleg că sunt mai puţini epidemiologi decât posturi disponibile, aici problema nu poate fi rezolvată pe termen scurt, dar trebuie să găsim o modalitate şi de stimulare salarială şi apoi să vedem cum putem prioritiza anumite spitale, mai ales că în aceste spitale pentru copii este esenţial să îndepărtăm, pe cât posibil, riscurile de infecţie”, a mai spus premierul Cioloş.

În ultimele săptămâni,trei copii cu sindromul hemolitic-uremic, toţi din Argeş, au murit la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.