vrei-fructe-si-legume-fara-pesticide-spala-le-cu-apa-si-bicarbonat-132201

Cazul bebeluşilor din Argeş obligă autorităţile să înăsprească verificările la frontieră. În acest moment, potrivit legislaţiei europene, doar 10% din fructele şi legumele care ajung în ţară sunt controlate de inspectorii sanitar-veterinari, potrivit Digi24.

Merele, roşiile şi portocalele sunt primele pe lista alimentelor care conţin cele mai multe pesticide, potrivit unui raport al inspectorilor sanitar-veterinari. Cele mai multe dintre merele cu o cantitate mare de pesticide sunt româneşti, iar restul fructelor, în mare parte citrice, sunt aduse din ţări non UE.

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii: „Există riscul, dacă nu controlezi să ai situaţii cu depăşiri de limită de pesticide. Noi controlăm în continuare şi având în vedere cazul recent unde s-au încriminat inclusiv portocale putem declanșa un control mai susținut.”

Andrei Butaru, președinte ANSVSA: „Controlăm importurile din toate țările nu doar din Turcia, atât din zona euro, cât și cele terțe, avem la ora actuală peste 480 de probe recepționate. Deocamdată nu sunt depășiri de pesticide, se face un control general, nu se ia fiecare bucată, e imposibil, nu se face nicăieri în lume.”

În primele 10 luni ale anului trecut au fost importate aproape 160 de mii de tone de citrice. O treime dintre acestea sunt aduse din Turcia. În cazul în care substanţele folosite pentru tratarea plantelor sunt folosite în exces, primii afectaţi sunt copiii şi vârsticii.

Şerban Damian, nutriţionist: „E.coli e un germen, pesticidele sunt din altă clasă, substanță chimică, acolo vorbim de alte simptome, dozele mari pot duce la afecțiuni neurologice, pot fi dureri de cap, pierderea echilibrului.”

Nutriţioniştii atrag atenţia că trebuie respectate regulile de igienă.

Şerban Damian, nutriţionist: „Orice fruct sau legumă trebuie spălate, prin spălare insistentă cu apă caldă, chiar frecând bine fructul, legumele respective, tot ce e pe suprafața lui patogen, germen, substanța chimică ar trebui să se elimine, există chiar și detergenți speciali pentru fructe și legume. Dacă vrem să mergem mai departe ar trebui să eliminăm coaja.

Sunt cazuri în care alimente contaminate cu pesticide ajung la vânzare, în ciuda controalelor autorităţilor. S-a întâmplat în 2013, când 365 de kilograme de pere au ajuns pe raft. Cu un an înainte 120 de tone de grapefrut, provenite din Turcia, au fost distruse din cauza mare de imazalil, o substanţă folosită pentru protecţia plantelor.