În goana după bani, românii se vând și pentru 500 de lei. S-a întâmplat în cadrul unui proiect european derulat sub sloganul ”Dă-mi o şansă” ce se adresa romilor, persoanelor cu dizabilităţi şi femeilor vulnerabile. Potrivit datelor obținute de jurnaliștii de la „Adevărul” citați de B1.ro, mai multe persoane care nu sunt de etnie romă s-au declarat astfel pentru a intra în grupul ţintă al proiectului.
„Măsuri inovatoare pentru facilitarea acccesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”, este denumirea unui proiect finanţat de Uniunea Europeană cu aproximativ două milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor de etnie romă. Proiectul a vizat diminuarea discriminării şi includerea pe piaţa muncii a acestora.
În cadrul proiectului, s-au ţinut cursuri de lucrător comerciali pentru integrarea acestora pe piaţa muncii. Cursanţii au beneficiat de un prânz gratuit şi de 500 de lei. În goană după bani, s-au declarat ca fiind romi chiar şi persoane care nu au această etnie.
Mai mult chiar, Universitatea de Vest din Timişoara s-a ocupat în acest proiect de partea de formare teoretică şi practică. Ca atare, cursanţii au făcut şi practica la trei magazine alimentare. Conform celor de la „Adevărul” însuşi patronul unui magazin a făcut cursul de vânzător.
„Dacă aşa am declarat, aşa sunt. Dacă a fost cursul pentru romi. Nu-s tot oameni şi ţiganii şi romii?”, a spus bărbatul.
O vecină l-a dat însă de gol.
„E țigan? Oltean îi, dar ţigan nu-i. E sămânţă de oltean. Oltean şi bănăţean”
Responsabil cu formarea cursanţilor, din partea Universităţii de Vest din Timişoara, Sorin Predescu a susţinut că nimeni nu poate contesta etnia unei persoane atâtat timp cât persoana respectivă se declară de o anumită etnie.