131096_1Râuri de cerneală s-au scris despre isprăvile imigranților din Occident. O parte a opiniei publice este convinsă că aceștia se ocupă, în genere, cu scandaluri, violuri și că nu vor să muncească. Fără a căuta să întărim această convingere, relatăm mărturia unui român care este paznic în tabere de refugiați din Germania.

Au primit statut de refugiați, dar nu toți provin din zone de război

Răzvan Constantin face parte din personalul unei divizii de securitate și lucrează în campusurile Mannheim, Liemen și Schwetzingen. Spune că este interzisă fotografierea în zona campusurilor cu refugiați. Însă, este amabil să ne ofere detalii cu privire la modul de viață al imigranților.

„Eu lucrez la o firmă care asigură securitatea în patru campusuri pentru refugiați. Cel mai mic campus are un număr de 150 de refugiați, iar cel mai mare are 8.000 de refugiați, o fostă bază militară americană. Ideea e așa: toți cei care sunt veniți în Germania au statutul de refugiați, dar nu toți sunt refugiați sau nu merită statutul de refugiați, pentru că nu vin din zone de război. De exemplu, mulți vin din Africa, Afganistan sau Irak, unde nu mai putem vorbi de război. Numai în Germania, din aproximativ 1 milion de refugiați, 75% au venit din zone fără război! Dacă e să fac o apreciere personală despre ei, zic că 15% dintre ei sunt educați, au studii superioare, vorbesc 2-3 limbi străine și majoritatea acestora provin din Siria, singura țară aflată într-adevăr în război. Acolo chiar este o criză umanitară. Alți 15% sunt violenți, agresivi, cu mari probleme de comportament, iar majoritatea acestor oameni cu probleme provin din Afganistan, Pakistan și Africa. Restul de 70%… e un cocktail ciudat… deci, avem cam 30% refugiați, restul imigranți. Odată cu valul de refugiați din Siria au profitat și alții și au venit aici. Avem și foarte mulți țigani și musulmani de prin Serbia, Kosovo sau Albania, oameni care trăiesc de mulți ani în aceste țări. Mulți dintre ei vor să stea aici cât le permite statul german, pentru a mânca, a lua banii de la ajutorul social. Să știi că știrile sunt reale, există violuri”, ne-a spus Răzvan Constantin.

„Autoritățile țin ascunse violențele. Imigranții nu răspund în fața legii”

Firmele de securitate nu pot răspunde cu violență la actele care degenerează printre imigranți. Asta pentru că, la rândul lor, vor avea de furcă cu poliția, aceeași poliție germană care s-a remarcat ca un monument al incompetenței în primele zile ale acestui an, când au avut loc celebrele violuri.

„Refugiații comit violente dar majoritatea se produc in campusuri. Se bat între ei. În cele mai mari campusuri se bat aproape zilnic. Firmele de securitate nu pot răspunde cu violență la violență, deoarece agenții de securitate vor avea mari probleme cu poliția daca lovesc un refugiat. Însă ei daca se lovesc între ei…sau chiar dacă lovesc agenți de securitate …poliția nu le face nimic, doar câteva zile de arest și îi aduc înapoi. Deci, trebuie să înțelegi că undeva la 15% dintre ei comit astfel de fapte, dar e de ajuns. Ei (imigranții – n.r.) nu răspund în fața legii precum un cetățean normal… Statul german îi protejează putem spune, pare o discriminare fata de germani. Și autoritățile țin ascunse aceste violențe din campusuri și chiar acte precum violurile sau violențele din afara campusurilor, probabil pentru a crea panică în populație. Însă o parte dintre ei reprezintă o mare problema pentru societate și trebuie deportați de urgență înapoi”, mai spune Răzvan Constantin, pentru PUTEREA.

Citiți articolul integral pe puterea.ro.