raed

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Aarfat, a declarat pe Facebook, după ce a revenit dintr-o delegație la Bruxelles, că a prezentat modul în care autorităţile au realizat managementul situației de criză în tragedia #colectiv, intervenție pe care a calificat-o ca pe un succes.

Joi, 4 Feb. 2016, aflându-mă în misiune la Brussels, am fost invitat de colegii de la Universitatea Liberă din Brussels să fac o prezentare despre intervenţia care a avut loc la tragedia de la Colectiv care să includă lecţiile învăţate şi aspectele deosebite care au caracterizat intervenţia şi managementul pacienţilor din tragedia respectivă.

Iată declarația integral:

”Prezenţi în sala au fost reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii din Belgia, de la Spitalul Militar care a preluat o parte din pacienţii transferaţi afară, de la Pompierii din Brussels precum şi medici şi asistenţi din spitalul Erasme şi din alte spitale. Au mai participat colegi care au fost cu mine la întrunirea NATO care am avut-o în cursul zilei respective. Prezentarea mea s-a axat pe aspectele legate de intervenţia, managmentul la UPU şi transferul internaţional al pacienţilor fără să fie neglijate şi aspectele mediatice şi de manipulare şi dezinformare care au apărut pe parcursul zilelor ce au urmat tragedia cum a fost povestea cu cadavrele ascunse de exemplu.

Prezentarea mea a fost urmată de două prezentări ai colegilor Belgieni de la Spitalul Militar care au explicat rolul lor în selecţia şi tratamentul pacienţilor. Dr. Van Trimpont, medic specializat şi în medicină de dezastre a explicat unei domane, de origine Română, care este diferenţa între o intervenţie la un caz obişnuit şi una la o catastrofă, menţionând că o intervenţie la o catastrofă nu are cum să fie perfectă şi este caracterizată printr-o discrepanţa între resurse şi nevoi, el a continuat că din ce a auzit şi a vzut consideră că intervenţia a fost una „optimă” în condiţiile date şi că multe ţări nu ar fi reuşit să reacţioneze la acelaşi nivel cum au reacţionat serviciile de urgenţă şi autorităţile Române. Prof. Todorov, de origine Bulgară, profesor cunoscut în medicină de urgenţă, a subliniat faptul că România a avansat mult faţă de alte ţări şi a avut de zis numai cuvinte frumoase la adresa României şi a sistemului de urgenţă din România. Unul din colegii de la Spitalul Militar din Brussels a subliniat faptul că pacienţii erau bine îngrijiţi în România şi a explicat modul de selecţie al pacienţilor şi modul de colaborare între autorităţile Române şi cele Belgiene. El a subliniat faptul că primul contact cu Spitalul Militar s-a efectuat chiar începând cu ziua de Duminică deci la o zi după tragedie şi a explicat pregătirile complexe care trebuiau efectuate că să primească pacienţii Români. Acesta a ţinut să explice că pacienţii mari arşi pot fi transferaţi pe distanţe lungi fie în primele ore, ce era imposibil în noaptea de Vineri spre Sâmbătă, fie după ce se stabilizează la câteva zile exprimându-se părerea că transferul pacienţilor din România către Belgia s-a efectuat la momentul optim!

Astfel de schimburi de experienţă între noi şi colegii din alte ţări ne fac să ştim unde ne situăm în comparaţie cu alţii, să învăţăm din experienţă altora şi să încercăm să fim mereu mai buni şi mai performanţi. S-a observat, în sens pozitiv, şi modul în care sistemul nostru este integrat şi cum funcţionăm sub o singură umbrela comparativ cu alte sisteme”.