Avertisment: Acesta este un editorial scris din punct de vedere personal, in consecinta nu poate fi obiectiv.
Inca de dimineata am auzit previziunile sumbre in privinta promovabilitatii la Bacalaureat. Intr-un fel, poate sunt subiectiva, pentru ca sunt parintele unui copil care a dat Bac-ul in aceasta sesiune. Un tanar care nu a luat nici macar o ora de meditatii in viata lui. Nu stiu daca ma credeti, dar asta e realitatea.
Acest copil despre care va vorbesc acum, impreuna cu colegii lui de clasa si de generatie, este absolventul unui liceu de arte plastice. Un liceu vocational. De ce este deosebit un astfel de liceu, fata de celelalte, in economia unui Bacalaureat de acest nivel? Incepand cu clasa a X-a, orele de studiu pe materii sunt structurate in doua zile pe saptamana. Restul de trei zile, copiii si le petrec la Atelier. Asta insemnand pictura, sculptura, grafica, design vestimentar si industrial, animatie.
La finalul clasei a XII-a sunt obligati sa prezinte un proiect, la care au lucrat tot anul, pentru specializarea aleasa. In cazul absolventului despre care vorbesc, un film de animatie cu o anumita durata, care trebuie sa respecte cerinte stricte, si fara de care nu poate intra in Bacalaureat.
Acest hop fiind trecut cu bine, urmeaza notele, tezele si incheierea mediilor. Balul absolventilor si apoi pregatirea pentru examene. Nu stiu daca va imaginati care este diferenta dintre un copil care face cursuri doua zile pe saptamana si un copil care face scoala cinci zile pe saptamana. Este imensa.
Totul pleaca de acasa, din familie. Din dorinta si din putinta de a-i explica tanarului in cauza ca tot ce invata invata pentru el, pentru viitorul lui. Nu conteaza notele. Profesorii pot fi subiectivi. Conteaza cu ce ramai dupa 12 clase absolvite. Daca ai stat sa spargi seminte la coltul strazii, asta vei face toata viata. Daca indemnul “mai pune si tu mana pe carte” se tranforma in a pune mana pe pachetul de carti de joc , cu asta o sa ramai.
Fiecare isi construieste viitorul asa cum crede. NU este un dezastru national. Este un dezastru moral. Care vine nu neaparat din scoala, ci in primul rand din familie. Oare cati copii au fost intrebati de parintii lor daca au invatat, daca au nevoie de ajutor? Oare cati copii si-au intrebat parintii atunci cand nu intelegeau materia de la scoala? Si oare cati profesori isi mai fac datoria cu dedicatie?
Am asistat la o sedinta cu parintii in care era pusa la zid profesoara de istorie a artei. Doamna Buliga, pentru care am un respect deosebit. A iesit la pensie intre timp. Acest dascal minunat era criticat pentru severitate. Au fost si parinti care au ripostat si care au spus ca de astfel de dascali este nevoie. De profesori care sa dea note mari pentru merit si care sa amendeze nestiinta. Cand n-au mai avut-o, copiii au regretat-o pe Doamna Profesoara.
Poate nu as fi scris aceste randuri daca titlurile ar fi sunat altfel decat “dezastru la BAC”. Da, reforma din invatamant este buna. In sfarsit se alege neghina de grau. Avem nevoie ca tinerii nostri sa inteleaga ca trebuie sa-si faca o proiectie pentru viitor, fara a depinde de parinti. Avem nevoie ca dascali precum Doamna Profesoara Buliga, sa creasca alti dascali asemeni ei. Nu am cunoscut-o personal niciodata pe aceasta profesoara nu am vorbit niciodata la telefon cu dansa, dar are tot respectul meu.
Tinerii absolventi de la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” au dat examenul de Bacalaureat. Nu la ei in scoala, deci nu puteau fi avantajati in vreun fel de profesori, si au fost supravegheati cu camere de luat vederi. Nimeni nu a avut niciun stres, nicio emotie. Fiecare a fost constient ce note va lua dupa examenele scrise. S-au afisat si rezultatele. Promovabilitatea artistilor examinati de alti profesori decat ai lor a fost de 95 %. Multi dintre ei au obtinut medii sau note peste 8.
Imi scot palaria in fata unei asemenea performate si in fata acestei generatii, care in ciuda celor doua zile de cursuri pe saptamana, au trecut examenul de maturitate cu brio, dupa ce au mai trecut de un alt examen fara de care nu puteau intra in Bacalaureat. Imi scot palaria in fata profesorilor care s-au ocupat de acesti copii si care dovedesc ca se poate.
De astfel de generatii avem nevoie, de astfel de profesori avem nevoie. Ideea e ca se poate, numai sa vrem. Nu exista scuza ca profesorii sunt prost platiti. Toata lumea este prost platita, mai ales intr-o perioada de criza. Sunt si dascali care vor, pot si fac. Sunt si copii care se gandesc ca vor sa faca mai mult in viata. Sunt si parinti care sunt preocupati de viitorul copiilor lor si de viitorul tarii care i-a nascut si in care traiesc.
Bacalaureatul 2012 nu este un dezastru. Este radiografia unei societati bolnave, pe care trebuie sa o vindecam.
Tanarul despre care vorbeam a promovat Bacalaureatul cu nota 8. Sunt mandra ca este copilul meu.
„Ai vrea să fii elev al unei şcoli postliceale în care se intră uşor, fără concurs, doar pe baza unui dosar, sau vrei să te pregăteşti şi să-ţi testezi cunoştinţele pentru a-ţi câştiga locul alături de colegi cel puţin la fel de bine pregatiţi în cea mai bună şcoală de nursing?”
http://www.scoalacdavila.ro/ro/admitere.html
E doar un exemplu. Cat de siguri ar trebui sa ne simtim pe mainile unor astfel de asistenti medicali?
Ce atata stres cu bacul asta cand se creaza in fiecare an portite pentru fentarea normalitatii. Bacul era primul test de maturitate. Daca nici asta nu se mai respecta la ce sa ne mai asteptam?
Inainte se dadeau admiteri din 2 in 2 ani, treapta 1, treapta 2 si bacul. Fara ele ramaneai la stadiul pe care nu l-ai trecut. Ramaneai cu 8 clase, cu 10 clase, cu profesionala (daca nu intrai in treapta 2 si te stresai totusi sa ai o meserie), cu 12 clase cu si fara bac. Doar ceu cu bacul luat puteau merge mai departe, parcugand toti pasii metodic, la postliceala, colegiu sau facultate. Nu puteai sari etapele si mi se parea normal. Asa ar trebui sa fie si azi. Dar interesele sunt mari. Cum sa ramana scoli fara elevi sau studenti doar pentru ca nu au luat bacul?! Abramburica si altii ca ea, care s-au perindat prin ME, au bramburit totul si astea sunt rezultatele.
Ai tot dreptul să fii subiectivă, Cristina. Felicitări pentru fiul tău. A avut noroc de părinți responsabili. Dacă fondul copilului e bun și el e îndrumat cu grijă, rezultatele nu pot să nu fie pe măsură. Și, da, rezultatele la bac nu sunt un dezastru pentru că erau previzibile. Inerția e mare, părinții sunt cum sunt, dascălii buni cam ies la pensie ori sunt „ajutați” să plece, să se blazeze. Vor rămâne, totuși, destui pe baricade. Profesoratul nu e o meserie, e o vocație.
Imi pare rau ca nu se face trierea din clasa a 9-a….nu s-ar mai ajunge la jena de la BAC.
Cand am dat treapta I pe timpul lui nea nicu pai am tremurat nu gluma….dar am facut liceul la unu cu renume din Bucuresti.
Un trist adevar,liceenii s-au obisnuit ca bacul sa fie o simpla formalitate,orice prost reusind sa-l promoveze.Ultimii doi ani au funcionat ca un dus rece,menit sa-i trezeasca la realitate.Acei dintre ei care vor realiza ca nu se pot baza exclusiv doar pe copiute,sunt sigura ca vor face cu brio fata acestui ezamen de maturitate.Modelele lor nu vor fi doar manalistii si cei ce doar prin tertipuri au reusit in viata.Ai carte,ai parte,cei cu mintea deschisa vor deveni modele demn de urmat.
Am citit cu foarte mare placere acest articol Da acesti copii ,dascali,parinti minunati merita un sincer felicitari!! 🙂
BRAVO!!
Scuzati-ma doamna, dar cei din Tonitza sunt toti de profil uman. In timp ce noi muncim pe branci la matematica ,ei se distreaza si citesc putin la istorie cand au chef. Considerati ca am avut avantaj deoarece am dat examenul de bacalaureat la noi in liceu? Va inselati. Este exact acelasi lucru, deoarece dupa cum bine stiti supraveghetorii erau necunoscuti. Am luat si eu subiectele la istorie si geografie, sunt lucruri de cultura generala si trebuie sa ai probleme serioase sa nu obtii o nota onorabila. Eu zic sa va uitati putin la matematica si dupa mai discutam. Va multumesc frumos ca imi cititi acest mesaj, si sper ca o sa va lumineze mintea:)
daca copilul are adevarate aptitudini ar trebui exact pentru acele aptitudini incurajat. daca e bun la mate merge la real automat si nu-i va fii foarte greu. daca are un talent artistic innascut ii va fii foarte usor la o scoala cu profil. parintii fac deseori gresala sa-si „indoape” odraslele cu tot felul de stiinte absolut „paralele” nivelului de intelegere al copilului si de aici apare efortul in plus si deseori esecul.
Se pare, doamna, ca si dumneavoastra aveti o problema cu ‘aptitudinile’. Nu-i va fi* si va fi*. Dar na, nu toata lumea e inzestrata in ale corectitudinii 🙂
Fara suparare, 8 la uman e o rusine, nu o mandrie. Avand in vedere ca simpla cultura generala este de un 8-9 la geografie si istorie 🙂
Doamna CRISTINA aveti dreptate ,in ziua de azi uni parinti sunt comozi ,fac ceva de genul :lasa-ma ca te las.Sunt preocupati de alte lucruri personale nu se mai ocupa de copii lor nu petrec timpul cu ei ,mai bine le cumpara tot felul de masini etc.iar ei sunt lasati de capul lor te miri in ce anturaje,apoi striga in gura mare cine e de vina ,nu se uita si in ograda lor sa vada cit de mult interes si-au dat fata de copii.Copii trebuie sa inteleaga ca,muncind obti ceva in viata,pt. ca asa se ajunge la lenevie si la intins mina,iar cei care nu au trecut bacul asa au invatat defapt de loc ,nu poti merita ceva pt care nu ai muncit,alti merg la scoala flaminzi ,km multi pe jos ca e iarna ca e vara,RUSINE elevilor dar si parintilor indiferenti!!!
Felicitari! 🙂
ne-am straduit unii parinti sa oferim copiilor conditii si sa le usuram drumul catre reusita. noi, parinti si copii insa am avut surprize, surprize!!! fiica mea a terminat bacul cu 9,04. a fost foarte greu si atunci, dar universitatea ne-a inapoiat dosarul de inscriere pe motiv de ocupare a locului cu media putin peste 8 a unei persoane cu merite pentru o a doua facultate…. bineinteles ne-au oferit un loc cu taxa pe care l-am refuzat. a ales atunci o facultate la intamplare, iar astazi fiica mea are si un master, dar se pare ca tot talentul artistic nativ o amprenteaza mai puternic pentru o viitoare cariera…. 🙂
Ma intreb, de ce nu striga nimeni acum ca Funeriu a subminat invatamantul romanesc si ca saracele facultati private nu mai au candidati la o bucata de hartie platita cu varf si indesat timp de patru cinci ani si care sa le foloseasca pe post de fala la mama, ca la altceva nu le foloseste la nimic.Am ajuns o tara unde diploma de facultate are echivalentul unui bilet de autobus.Nu vreau sa ma gandesc ce va fii peste opt zece ani cand majoritatea doctorilor, avocatilor, profesorilor, provin de la aceste fabrici de diplome
Cum nu striga?
N-ai auzit-o pe abramburica azi?
Draga Cristina, felicitari pentru baiatul tau.
Vreau sa va spun ca si eu sunt mandru de baiatul meu.
Si el a dat BAC-ul anul asta si, deasemenea, l-a dat la alt liceu.
Lui i-a placut chimia, a invatat-o cu placere si vrea sa urmeze chimie.
Literatura nu a fost punctul lui forte (nici al meu, asa ca se arunca in neam 😉 ) in schimb, la gramatica a avut intotdeauna 10.
Ce sa zic mai intai?
Mi-a spus la sfarsitul clasei a unsprezecea ca trebuie sa se mediteze la romana pentru ca la scoala nu face suficient pentru a obtine o nota buna la examen si a putea urma ce vrea el.
El a vrut sa se inscrie la profilul de inginerie biochimica, la UBB Cluj, asa ca i-am platit meditatii doar la romana, pentru ca a spus ca la celelalte materii nu are nevoie.
Pentru el a fost un handicap sa invete atatea comentarii si sa le gaseasca o minima logica.
Il inteleg si, cu atat mai mult, il apreciez ca a reusit acum, la examen, sa ia peste 9 la romana. Este adevarat ca a fost nota cea mai mica dintre materiile examinate dar e foarte buna.
Si eu, si sotia, i-am oferit increderea noastra iar cand a vrut sa mearga undeva sa se distreze nu i-am spus ca nu-l lasam. Pe ce motiv? Cum sa-i spun sa nu se duca daca el avea tot timpul note bune iar la sfarsitul clasei a XII-a a luat premiul 3, deci a avut medii bune la toate materiile?
Intr-adevar, conteaza totul, conteaza profesorii, familia, copilul.
De exemplu, profesoara lui de chimie facea cu el meditatii extra, fara a fi platita de nimeni, numai pentru ca vedea ca acestui copil ii place chimia.
Personal, n-am vazut-o niciodata, doar sotia a vorbit cu ea, dar ii multumesc pe aceasta cale pentru daruirea pe care a avut-o. Si rezultatele s-au vazut, pentru ca baiatul a ajuns sa faca o figura buna la olimpiada de chimie.
Intr-adevar, se poate.
Numai sa vrem.
Iar omul potrivit la locul potrivit trebuie sa fie lege de baza a societatii noastre.
Si sa stii ca nu spun asta ca acum eu nu mai am probleme! Nu. Pentru ca mai am un baiat mai mic care face tenis. Fie vorba-ntre noi, e paralel cu scoala. Are o fire total diferita de a fratelui lui. Ce sa-i fac? E tot al meu si ii ofer posibilitatea sa faca ceea ce l-a inzestrat Dumnezeu. II place sa joace tenis si asta face. Dar o face serios. Eu nu le-am impus niciodata sa faca ce vreau eu dar am fost foarte sever si le-am impus ca ceea ce vor ei sa faca, sa o faca bine, foarte bine.
Asa ca… asta micu’ nu-i bun la scoala (nu spun ca-i corijent, doamne fereste) dar anul trecut a ajuns sa reprezinte Romania la Campionatul European. Asta-i o dovada ca se straduieste, ca munceste si el destul pe domeniul lui de activitate, chiar daca-i mic.
Ce sa spun? Sunt mandru si de cel mic.
Sunt caractere diferite, deci trebuiesc judecati diferit.
Va dati seama ce greseala as fi facut daca-l obligam sa invete si sa aibe rezultate ca fratele lui? Nu ar fi putut pentru ca nu are harul fratelui si, apoi, nici harul lui nu ar fi fost pus in evidenta pentru ca pierdea timpul cu lucruri care nu-i placeau.
Asta trebuie sa inteleaga parintii.
Sa nu-si oblige copiii sa faca ce vor ei(parintii). Sa le descopere de mici ce har de la Dumnezeu au copiii lor si sa se impace cu ideea asta si sa le ofere posibilitatea sa faca ce le place.
Atunci cand ajungi sa faci ceea ce iti place in domeniul tau poti sa devii printre cei mai buni daca nu chiar primul pe acel domeniu.
Cum spuneam, totul conteaza dar cei mai responsabili sunt parintii care trebuie sa descopere de ce sunt capabili copiii lor si sa-i indrume in consecinta, fara pareri de rau ca nu fac ce-si doresc ei.
Asta e. Eu asa vad lucrurile.
Sa ne traiasca la toti iar ca sa ne bucuram de ei trebuie sa-i lasam pe ei sa decida ce vor sa faca in viata. Noi doar sa-i incurajam, sa-i ajutam.
iti multumesc. de fapt e o fiica 🙂 si intotdeauna a fost indrumata sa isi aleaga o cariera pe care s-o iubeasca. lasa-l sa joace tenis. poate ca Romania va fi mandra de el.
FELICITARI!!!!
De acord!!!
Bravo, bravo, bravo si tie ca mama si copilului tau.
Nu stiu cum este ca parinte in strada asteptand, al meu e mic acum, insa ca absolvent stiu cum a fost sa am profesori stricti, am terminat Cantemirul din Bucuresti pe vremea cand jumatate din profesori erau foarte duri cu noi. Era poreclit liceul Bastilia…
Ma uit inapoi cu drag la diriginta mea, se numea Olga Racoveanu, nu mai stiu nimic de dansa. Viata m-a luat pe sus si nu am mai trecut pe acolo, dar mi-ai dat o idee.
Dansa preda matematica, insa ne-a invatat sa ne urmam visurile fara regrete, sa nu renuntam la ele niciodata. Ne-a povestit cum a invatat ea germana veche ca sa descopere mai tarziu utilitatea acelui vis. A primit de la o femeie in varsta niste jurnale scrise de-a lungul vietii, in germana veche. A fost o poveste care m-a marcat.
Mi-am urmat mereu visele de atunci, utilitatea am descoperit-o pe moment sau mai tarziu.
Aseara cineva la o cafea de vorba mi-a povestit cum a invatat la primul loc de munca sa isi urmeze scopurile pana la capat indiferent de ce lupte are de dus, daca lupta este una corecta, daca ai dreptate. E o persoana pe care eu o consider de succes. A reusit in viata respectand acea regula.
De ce am povestit toate acestea. Mi se pare foarte frumos faptul ca ti-ai invatat copilul sa stie ce este important pentru el in viata, sa aiba niste stalpi solizi pe care sa isi construiasca viata. Mi-ar placea sa vad cat mai multi parinti care sa descopere dupa un examen important al copilului lor ca au sadit semintele corecte, ca din ele odata cu copilul lor a crescut un suflet puternic, coerent
Te felicit Cristina. Si mult succes si la urmatoarele examene. Copilul tau a fost crescut cum trebuie. Si eu am trecut cu ani in urma prin ce ai trecut tu. Si eu am fost mandra acum 5 ani de fiica mea care, fara nicio meditatie, a luat media 9.35 la BAC, la specializarea mate-info si apoi a intrat la o facultate de stat la buget, profil uman. Copiii care au fost educati sa fie responsabili si care stiu ca invata pentru viitorul lor, aceia nu au nevoie de mult ajutor. Doar de un sistem de invatamant care sa asigure promovarea valorilor.
Va inselati stimata doamna. Aprecierile dvs nu sunt numai OBIECTIVE ci si de bun simt. Modestia dvs. e un lucru rar in ziua de azi. Simplul fapt ca exista da o nota tonica comentariului dvs. Toata stima!
PE INTERNET CIRCULA UN PROTEST AL LICEENILOR CARE N-AU REUSIT SA TREACA BAC-UL, SI PE BUNA DREPTATE EI SE INTREABA:
– „DACA PRIMUL-MINISTRU A COPIAT SI A OBTINUT DOCTORATUL, NOI DE CE NU PUTEM SA COPIEM SA LUAM UN AMARAT DE BAC?”
STIE CINEVA SA LE RASPUNDA?…
CIRCULA PE INTERNET UN PROTEST AL LICEENILOR CARE AU PICAT BACUL, SI PE BUNA DREPTETE SE INTREABA DUMNEALOR:
-” DACA PRIMUL-MINISTRU A COPIAT SI A OBTINUT UN DOCTORAT, NOI DE CE NU PUTEM COPIA SA LUAM UN AMARAT DE BAC?”
STIE CINEVA SA LE RASPUNDA?…
INTREBARE CATRE PARINTI:
-ATI LASA COPII LA MEDITATIE LA DL.PONTA SAU MANG?
IN SCOPUL DE A INVATA CARTE SAU A INVATA SA COPIEZE?
Nu.
Nici una, nici alta.
aproape toti universitarii au fost colegi si au ramas colegi cu nastase. nu e nici o mirare ca avem fabrici de diplome si universitari plagiatori, tupeisti, foarte multi afemeiati, alcoolici, etc. pruteanu se credea mare crai. era razbunator la note, ofensator, un neispravit…de ex
Comentariile sunt închise.