Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a apreciat luni că răspândirea virusului Zika, transmis prin înțepătura țânțarului Aedes aegypti, constituie ”o urgență globală de sănătate publică” întrucât poate fi corelată cu creșterea numărului de nou-născuți cu malformații congenitale înregistrați în Brazilia în ultima vreme, transmite Reuters.
La finalul unei reuniuni a comitetului de urgență, directorul general al OMS, Margaret Chan, a declarat presei că este nevoie de un răspuns coordonat la nivel mondial pentru această problemă, dar a afirmat că nu este necesară impunerea unor restricții comerciale sau de călătorie, transmite Agerpres.
OMS a primit recomandarea privind desemnarea virusului Zika drept o „urgență globală” din partea unui comitet de experți independenți, după criticile primite de agenția ONU cu privire la ezitările de până acum. Această decizie creează cadrul unei acțiuni internaționale rapide și fixează noi priorități de cercetare.
„Membrii comitetului au fost de acord că această situație întrunește condițiile pentru a o declara o urgență globală de sănătate publică. Am acceptat acest sfat”, a precizat Margaret Chan.
Reuniunea a fost convocată după ce, săptămâna trecută, OMS a apreciat că virusul Zika are o ”propagare explozivă” și că ar putea infecta un număr de trei până la patru milioane de persoane pe continentul American în cursul acestui an. Riscurile de răspândire în întreaga lume sunt cu atât mai mari cu cât anul acesta, în luna august, Brazilia va găzdui Jocurile Olimpice la Rio de Janeiro.
OMS a fost criticată pentru că a reacționat prea încet în fața epidemiei de Ebola din Africa occidentală, epidemie care a ucis mai mult de 10.000 de oameni. În acest context agenția ONU a promis că va reacționa mai bine în cazul unei crize medicale, iar acum are șansa de a demonstra că se ține de cuvânt.
Thomas Frieden, directorul Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (U.S. Centers for Disease Control and Prevention), a susținut la rândul său că această declarație făcută de OMS „cheamă întreaga omenire la acțiune împotriva Zika”.
„OMS a fost criticată puternic pentru că a așteptat prea mult până să declare epidemia de Ebola drept o urgență de sănătate publică și ar trebui felicitată pentru că de această dată este mult mai proactivă”, a comentat și Jeremy Farrar, director al organizației caritabile Wellcome Trust.
Derek Gatherer, conferențiar la Universitatea Lancaster, a apreciat această decizie a OMS drept „o declarație de război împotriva virusului Zika”.