daniel-ghita-e1453646151969-680x365_c

 

 

România va avea o așa-zisă „gardă a lui Vlad Țepeș”, a anunțat Daniel Ghiță, fost luptător K1 și membru al formațiunii politic Partidul România Unită, potrivit activenews.ro

„Garda lui Vlad Țepeș” se vrea a fi formată din „trupe civile”, care vor avea „uniforme și însemne proprii” și „în zonele în care este nevoie de intervenție cetățenească”.

„Pe acești tineri îi veți vedea peste tot, îi veți vedea unde este nevoie de ei, de ajutor. Nu vor avea arme, poate vor avea lopeți să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleți să ajute la inundații sau poate pur și simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada”, a declarat, duminică, președintele PRU Bogdan Diaconu, în fața delegaților reuniți la primul congres al formațiunii.

Bogdan Diaconu a prezentat și primii șase membri ai „formațiunii”. Aceștia erau îmbrăcați în uniforme bleumarine, cu tricolorul pe piept, în partea dreaptă, sigla partidului pe mâneca dreaptă și pe spatele cărora scrie Patrula lui Vlad Țepeș.

Daniel Ghiță, cel care va fi liderul „gărzii”, a declarat că noua formațiune va colabora cu autoritățile, dar dacă acestea nu vor acționa, atunci o vor face membrii PRU.

„Vom colabora cu autoritățile și le vom informa asupra acestor situații, dar dacă autoritățile se vor uita în altă parte, vom avea noi grijă de acești români asupriți pe care nu-i apără nimeni”, a mai spus Daniel Ghiță.