Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) discuta miercuri sesizarea depusa de Guvern in luna decembrie cu privire la pensiile speciale acordate alesilor locali.
Guvernul a sesizat CCR cu privire la modificarea legii nr.393/2004, prin care li se acorda pensii speciale primarilor, viceprimarilor, presedintilor si vicepresedintilor de Consilii Judetene, apreciind, printre altele, ca se instituie astfel un regim special de privilegii pentru anumite persoane, se acorda retroactiv niste drepturi speciale si nu se asigura finantarea pentru noile indemnizatii.
„In forma adoptata, exista cel putin 16.300 de potentiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar in 2016 se ridica la 469 milioane lei. (…) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, si tinde sa agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. In plus, avand in vedere ca legea retroactiveaza, numarul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca si impactul asupra bugetului de stat”, sustine Guvernul.
Curtea Constitutionala s-a reunit in sedinta la ora 10:00, rezultatul dezbaterilor urmand sa fie anuntat dupa pranz.
Inainte de intrarea la sedinta, Augustin Zegrean, presedintele CCR, a fost intrebat de jurnalisti daca pensiile speciale ale alesilor locali reprezinta privilegii, iar acesta a raspuns ca „orice ban in plus constituie un privilegiu”.
„Nu e o pensie contributiva, nici nu stiu cum sa o calific”, a mai declarat acesta.
In plus, Augustin Zegrean a precizat ca, „daca legea intra in vigoare, beneficiaza de pensie si fostii prim secretari de partid, pentru ca ei aveau si calitatea de presedinte de consiliu judetean”, functia avand origini vechi.
In ceea ce priveste pensiile speciale ale parlamentarilor, Augustin Zegrean, fost deputat, a declarat ca „nu crede ca ar rezista tentatiei” si ar face solicitare pentru pensie, pentru ca „nu e nimeni atat de bogat in Romania incat sa isi permita sa renunte la acesti bani”.
„Toti parlamentarii s-au laudat la televiziunile voastre ca vor face contestatie, dar n-au facut (…) I-am asteptat, pentru ca au spus ca o fac, toti au spus! (…) Nu stiu daca aveau sau nu motive”, a mai spus Augustin Zegrean, refuzand sa isi spuna propria opinie pe aceasta tema pentru a nu fi acuzat ca s-a antepronuntat, in cazul in care legea va fi totusi contestata la CCR.
Totusi, in context, Augustin Zegrean a comentat situatia in sine. „In toata Europa sunt doar 2-3 tari in care parlamentarii nu primesc pensie dupa ce termina. Voi ati vrea sa-i impuste cand ies din mandat”, a spus acesta, referindu-se la cota extrem de scazuta de incredere a Parlamentului.
Pe de alta parte, Augustin Zegrean a fost intrebat daca Guvernul poate modifica legile electorale prin ordonanta de urgenta, cu cateva luni inainte de alegerile locale, cerere facuta de PNL, dar respinsa de premierul Dacian Ciolos.
Augustin Zegrean a aratat ca CCR nu a spus niciodata ca legile electorale nu se pot modifica in an electoral, doar ca trebuie sa se respecte Constitutia, iar modificarile sa fie „bune”, adica in sens democratic, fara sa afecteze drepturile electorale.
„Democratia nu se masoara nici in luni, nici in zile. Se masoara in lucruri bine facute, cu scaun la cap. Comisia de la Venetia a spus ca e o recomandare, ca nu e bine sa se modifice cu un an inainte”, a mai declarat Augustin Zegrean, dand ca exemplu ipotetic o lege electorala ca are „defecte” sau se „contrazice” cu alte legi in vigoare.
„Noi am dat o decizie cu cativa ani in urma in care am spus ce inseamna afectare: art. 115 din Constitutie”, a mai spus acesta.