În cinci localităţi din Dâmboviţa s-a oprit alimentarea cu apă de la robinet, după ce analizele au arătat că este infestată cu o bacterie. Fiindcă nu au acces la apă, s-au închis şcolile iar poliţia a deschis un dosar penal pentru a vedea cum a fost posibil ca reţeaua publică de apă să fie infestată, potrivit unei anchete publicate pe Digi24. Doar că nu e prima dată când se întâmplă. Tot în Dâmboviţa în 2014, 250 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au consumat apă de la robinet. În timp ce distribuitorii spun că apa-i bună, iar autorităţile se fac că o controlează, singurii care câştigă de fapt sunt cei ce vând apă îmbuteliată. Simplul fapt că majoritatea nu avem încredere în apa de la robinet le aduce acestora mai bine de 300 de milioane de euro în fiecare an.
Apa de la robinet e periculoasă – aceasta este teama care convinge multe familii să-şi facă adevărate stocuri de apă plată. Dacă această fobie e fundamentată sau nu depinde pe cine întrebi. Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti spune că analizele sunt mereu în parametrii legali, dar nu ne-a trimis dovada buletinelor conforme nici după maximul legal de 30 de zile de la solicitare. Distribuitorii spun că apar probleme doar la 3% din analize. Procentul însă urcă foarte mult când se fac analize independente.
Costel Popa, președinte Ecopolis: „Am făcut zece astfel de tipuri de analize, din care trei au ieșit cu probleme, în sensul că nu respectau cerințele așa cum sunt ele formulate de legislația curentă”.
În 50% din cazuri, analizele obligatorii nici măcar nu se fac cu frecvenţa prevăzută de lege, relevă ultimul raport al Institutului de Sănătate Publică.
Şi prin analizele făcute, totuşi, s-au depistat nu doar fier şi clor în cantități mari, dar au fost şi cazuri de e.coli, enterococi şi arsen de 5 ori peste limita legală. În plus, rareori analizele se fac la robinet. Se iau des probe de la statiile de tratare, de pe reţea, de la cişmelele publice, dar până la robinet apare un vid de responsabilitate.
Conductele din blocurile de locuinţe aparţin asociaţiei de proprietari, nu distribuitorilor, aşa că e greu de spus cine e de vină dacă apa e plină de rugină, de pildă. Se întampla des, fiindcă blocurile sunt vechi. Dar problema nu e doar la țevile din imobile. Pînă acolo, apa trece tot prin conducte vechi.
Pentru a pune la punct rețelele de apă, distribuitorii au investit, în ultimii 5 ani, 5,3 miliarde de euro, bani veniți de regulă nu din surse proprii, ci din fonduri europene. Sumele sunt colosale, dar pentru a aduce România în linie cu restul Europei sunt necesare alte investiții de încă 14 de miliarde de euro. În orașele mari, apa traversează o rețea de conducte de circa 700 de kilometri, iar 65% din ea e apă de suprafață, mai puțin curată decât cea de mare adâncime.
De aici rezultă un comerț înfloritor cu apa îmbuteliată. E de circa 300 de ori mai scumpă decât apa de la robinet și, de cele mai multe ori, e cumpărată nu pentru a fi consumată pe drum, la plajă sau în restaurant, ci acasă. Așa se face că 70% din apa îmbuteliată vândută în România e la 2 litri și 5 litri. Iar din tortul vânzărilor de 300 de milioane de euro, jumătate merge la numai cinci companii.
Alina Stepan, director general Ipsos Research: „E un business care are mare viitor. Pe de-o parte se bazează pe dorința de a fi sănătoși și pe toate temerile vizavi de ce înseamnă boala și pe faptul că românul încă asociază multe pericole legate de boală cu consumului apei de la robinet”.
Aceasta frică naște oportunități uriașe de afaceri. Iar marja de profit crește direct proporțional cu teama percepută. Dovadă stau apele speciale pentru bebeluși. Peste 15 lei poate costa o astfel de apă la 3 litri. E mai scumpă decât benzina, dar mulți părinți fac acest sacrificiu în speranța că e o apa sigură pentru copil. Totuși, ambalajul apei în cauză arată ca vine din același izvor de unde e colectată și apa de bază a companiei, vândută ca apă plată normală, la un preț de 1 leu pe litru.
Costel Stanciu, președintele Asociaţiei pentru Protecția Consumatorilor: „Legea interzice acest lucru: același tip de apă să fie comercializată sub denumiri diferite. Apa despre care vorbim provine din aceeași sursă, are aceeași compoziție chimică, e comercializată sub două denumiri diferite și, la una, prețul e mai mare de 5,5 ori”.
Pe rafturile supermarketurilor se găsesc deja ape cu arome, cu lămâie, cu vitamine, cu mai mult gaz, cu mai puţin gaz, dar adevărul e că nimic nu garantează că sunt mai bune decât apa de la robinet. Există foarte multe variabile – o apă îmbuteliată „de masă” nu vine de la mare adâncime. Pe etichete au fost observate buletine de analiză vechi de 7 ani deşi apa poate fi infestată de mai multe ori în decursul unui singur an. Şi chiar dacă apa pusă în sticle e curată, nu înseamnă că la cumpărător va ajunge la fel de sigură. Fiindcă se vinde în peturi, substanţele plasticului migrează în apă la temperaturi prea mici sau prea mari. Aşa că orice ar face, consumatorul rămâne cu o mare dilemă.
Costel Stanciu: „Consumați mai mult de 2 litri de apă pe zi, dar ce fel de apă? Cianuri, apă cu bromați, apă cu acrilamidă, apă cu plumb. Din păcate, legea permite astfel de substanțe în compoziția apei”.
