Reacţia publică a Preşedinţiei României, prin care anunţă că s-au făcut verificări în privinţa acoperiţilor din justiţie, este doar un prim pas spre clarificarea unei probleme care trebuia de ani de zile elucidată. Legea, intrată în vigoare acum mai bine de 10 ani, prevede că declaraţiile anuale pe proprie răspundere ale magistraţilor, că nu sunt agenţi acoperiţi, trebuie verificate de către CSAT, lucru care nu s-a făcut până acum, afirmă pe facebook judecătorul Dana Gîrbovan, preşedinte al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), potrivit flux24.ro
”Aşteptăm publicarea acestor decizii şi a documentelor oficiale pe care se întemeiează, pentru a vedea pe ce perioada de timp au fost făcute verificările şi care au fost serviciile secrete vizate de aceste verificări.
Reamintesc pe această cale Preşedinţiei României şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării că nici până azi nu a răspuns solicitării UNJR de a face publice deciziile CSAT „referitoare la relaţia dintre serviciile secrete ale statului cu justiţia, precum şi atribuţiile acestor servicii în domeniul combaterii infracţionalităţii, inclusiv în ceea ce priveşte combaterea corupţiei şi lupta împotriva crimei organizate”.
Nu se poate vorbi despre o normalitate democratică în România până când relaţia servicii secrete – justiţie nu e perfect transparenţă.
Preşedinţia a depăşit deja termenul legal de a răspunde solicitării noastre de comunicare a acestor decizii CSAT. Dacă nu vom primi răspuns nici în următoarele zile, vom lua în considerare posibilitatea actionarii CSAT în judecată, pentru că aceste hotărâri în baza cărora serviciile secrete sunt implicate în justiţie să devină publice.
Dreptul la un proces echitabil şi o justiţie independenţa este recunoscut şi garantat de Constituţie pentru fiecare cetăţean al acestei ţări. Acest drept nu poate fi efectiv garantat atâta vreme cât există posibilitatea unor influenţe sau implicări în actul de justiţie ale serviciilor secrete, în baza unor decizii care sunt secrete”, scrie Dana Gîrbovan.