Rusia devine tot mai mult un partener esential pentru Statele Unite in Siria, in ciuda faptului ca Administratia Obama condamna sprijinul Moscovei pentru presedintele Bashar al Assad.
Cooperarea dintre Rusia si America implica acum legaturi diplomatice, militare si ale serviciilor de informatii din cele doua tari, scrie editorialistul Washington Post David Ignatius, specializat pe Orientul Mijlociu si securitatea din SUA.
Moscova si Washingtonul au inceput chiar si un timid proces de rezolvare a conflictului din spatiul aerian inghesuit al Siriei, unde o greseala de comunicare sau un accident ar putea avea consecinte dezastruoase.
Oficialii de la Casa Alba privesc cooperarea cu Rusia drept raul cel mai mic dintr-o varietate de optiuni, arata analiza citata. O admnistratie care nu s-a inteles deloc cu presedintele rus, Vladimir Putin, mai ales dupa interventia lui in Ucraina, afla acum ca nu poate supravietui fara el in Siria, sustine autorul.
Washingtonul spera ca Putin va sprijini eforturile Statelor Unite de a negocia o incetare a focului in Siria. A ajuns la concluzia ca este singura cale de a evita adancirea razboiului.
„Desi ramanem sceptici cu privire la interesele si intentiile Rusiei in Siria, credem in acelasi timp ca va fi o parte esentiala a oricarei solutii politice se va gasi in acest conflict. Nivelul de comunicare pe care il avem cu rusii reflecta aceasta opinie”, a declarat un oficial din Administratia Obama.
Recunosc rusii ca Assad trebuie sa plece de la putere?
Saptamana aceasta, Putin a facut un pas catre pozitia Statelor Unite legata de Assad, si anume ca liderul de la Damasc trebuie sa plece in cele din urma. Intr-un interviu acordat ziarului german Bild, Putin a sugerat ca Rusia i-ar putea acorda azil politic lui Assad.
Faptul ca Rusia i-a oferit azil fostului consultant al Agentiei Nationale de Securitate (NSA) din SUA Edward Snowden „a fost mult mai dificil decat sa faca acelasi lucru pentru domnul al-Assad”, a spus Putin. Liderul rus a mai recunoscut si ca Assad „a facut multe greseli pe parcursul conflictului sirian”.
Referirea lui Putin la azilul politic pentru Assad a fost luata „foarte in serios” de Casa Alba, a dezvaluit un alt oficial american.
„Cred ca Putin a vrut sa transmita un semnal despre pozitia pe care o are acum”, iar mesajul lui a coincis cu ce le spun oficialii rusi americanilor in privat, a explicat sursa citata.
Front comun pentru pacea in Siria
Totodata, Siria a fost subiectul unei discutii telefonice de luni intre secretarul de Stat american, John Kerry, si omologul sau rus, ministrul de Externe, Serghei Lavrov.
Au vorbit despre planurile de a face un front comun la o reuniune din Geneva, la 25 ianuarie, cand ONU va incepe negocierile de pace pentru Siria. Se asteapta ca Lavrov si Kerry sa se intalneasca saptamana viitoare in Europa, pentru a discuta in continuare despre negocierile de pace pentru Siria, inclusiv despre cum sa pastreze in joc Arabia Saudita si Iranul, care se afla intr-un conflict diplomatic fara precedent.
Si directorul CIA, John Brennan, face schimb de informatii cu Rusia, inclusiv despre teroristii Statului Islamic care ameninta ambele tari si crize precum doborarea avionului rusesc de catre fortele turce in luna noiembrie a anului trecut.
Un alt element important al cooperarii dintre Rusia si America este regele Iordaniei, Abdullah II. Oficialii americani cred ca monarhul si-a construit o relatie speciala cu Putin si spera ca Iordania sa isi coordoneze activitatile militare cu Rusia impotriva Statului Islamic. Deja exista un centru militar de coordonare intre cele doua tari in Iordania.
Si cerul aglomerat al Siriei reprezinta o provocare speciala. Statele Unite si Rusia au semnat un memorandum prin care s-au angajat sa comunice intotdeauna si sa nu se deranjeze reciproc in aer.
Pilotii americani si rusi trebuie sa opereze „la distante sigure” si, daca in apropiere se afla aeronave siriene, „practica standard este sa stam la distanta pana cand spatiul aerian se elibereaza”, a aratat Kristi Beckman, purtator de cuvant al Comandamentului Central al SUA.
Pentru presedintele Obama, disponibilitatea de a lucra cu Putin este un act de politica externa fie realist, fie disperat, depinde din ce unghi privesti. Unii ar spune ca, in Siria, cele doua se suprapun.
sursa> ziare.com