Dupa cum „National” dezvaluia in exclusivitate, cat de curand Romania urmeaza sa fie zguduita de un mega-scandal de spionaj industrial, in spatele caruia se afla tot mai incisivul serviciu secret rusesc, FSB. Iar dupa cum scriam in toamna anului trecut, scandalul va avea avea motive „geologice”, iscandu-se in jurul unor exploatari de zacaminte ale statului roman.
Iata ca nu a trecut chiar asa multa vreme si SRI-ul a facut deja ample verificari la sediul CupruMin din Alba Iulia, unde angajatii societatii care detine 60 la suta din rezervele de cupru ale Romaniei ar fi descoperit, chiar in ultima zi a anului trecut, niste fire suspecte in peretii biroului unde se analizeaza licitatiile pentru contracte. Insa ceea ce este uluitor nu este descoperirea in sine, ci faptul ca s-a dat verde la intensa mediatizare a cazului, in conditiile in care, in mod normal, orice serviciu de intelligence din lume le-ar fi cerut managerilor unitatii sa nu sufle o vorba presei. Iata insa ca, de aceasta data, aparent surprinzator la prima vedere, serviciile secrete romanesti au preferat sa se faca un tam-tam rasunator, inclusiv cu declaratii ale unor fosti sefi ai serviciului despre spionajul industrial practicat de alte state.
„Pe aici nu se trece!”
Desigur insa ca, la acest nivel cel putin, nu se poate pune problema unei „scapari” a autoritatilor, cel putin pentru cunoscatorii sistemului. Nu, lucrurile sunt clare, si asta inseamna ca SRI-ul a luat in sfarsit taurul de coarne si a vrut sa transmita un semnal cat se poate de transant ca nu va mai tolera actiunile economice tot mai „bagacioase” ale FSB-ului. De asemenea, este de asteptat ca o asemenea pozitie de forta sa fi fost luata si dupa ce autoritatile de la Bucuresti s-au sfatuit cu partenerii strategici americani, care, probabil, au dat asigurari cu privire la tot sprijinul logistic si informational. Drept urmare, este de asteptat ca serviciile secrete romanesti, in frunte cu SRI-ul, sa se aseze pe o adevarata pozitie „Marasti – Marasesti – Oituz” si sa nu mai cedeze deloc pe frontul nevazut pe care, pana acum cel putin, structura de spionaj extern a Moscovei se afla in plina ofensiva. Pentru ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, „omuletii verzi” ai FSB-ului, chiar daca nu au venit inarmati cu Kalasnikoave, se plimba nestingheriti prin Romania, mai ales prin Transilvania, investind sume uriase prin intermediul unor controversati oameni de afaceri romani. Care, la randul lor, se afla sub stricta monitorizare a Serviciului Roman de Informatii.
Unul cate unul
Practic, se poate spune ca prin verificarile de la Cupru Min, SRI-ul a transmis un mesaj neoficial FSB-ului cu privire la faptul ca serviciile romanesti nu vor fi prinse cu chilotii in vine si ca pot trece oricand la contraatac. Mai ales ca, din cate se pare, in vizorul „investitorilor” afiliati la conducta cu bani a FSB-ului, inclusiv prin intermediul unor giganti petrolieri rusesti care vor sa preia afacerile occidentale din Romania, sunt „monitorizate” si unitati de elita ale Armatei Romane, cum ar fi baza aeriana de la Campia Turzii.
Iar cu toate ca „pretextul” CupruMin nu va duce musai direct la FSB, autoritatile de la Bucuresti ar putea trece, cat de curand, la expulzarea mascata, unul cate unul, a unora dintre cei identificati drept agenti de influenta ai FSB-ului in Romania.
Sursa: enational.ro