butelie colectiv

La doua saptamani dupa incendiul din #Colectiv, jurnalistii WowBiz descopereau in fotografiile facute in seara tragediei ca pe scena era asezata o butelie cu gaz in timpul concertului, cel mai probabil oxigen, in imediata apropiere a trupei si a publicului. La aproape doua luni si jumatate de la cea mai mare tragedie din ultimii 25 de ani, soldata cu 63 de morti si alte victime traumatizate pe termen lung, intrebari importante au ramas fara raspuns.

Institutul de la Petrosani inca nu a finalizat raportul, iar directorul institutiei a precizat ca beneficiarul cercetarilor este Parchetul General si ca rezultatul acestora nu poate fi dat publicitatii.

„Cateva imagini publicate recent de fotografii care au fost in Colectiv in seara tragediei au scos la iveala un detaliu socant. Pe scena, chiar langa stalpul pe care erau instalate sistemele pirotehnice se afla o butelie de culoare alba. Cel mai probabil, in acest recipient se afla oxigen (conform legislatiei in vigoare, oxigenul se „depoziteaza” in butelii albe, dioxidul de carbon in butelii gri, acetilena in butelii maron, etc). Este posibil ca prezenta lor in langa instalatia pirotehnica sa fie tocmai pentru a propulsa sub presiune jetul de flacari. Tocmai de aceea, primul set de artificii s-a oprit la distanta destul de mare de stalpul antifonat cu burete, iar al doilea a atins buretele.

butelie colectiv

In acelasi timp, oxigenul are proprietatea de a intretine si amplifica focul iar daca anchetatorii vor constata ca in aceasta butelie chiar s-a aflat acest gaz, ar putea fi o explicatie de ce valvataia s-a intins atat de repede.

Un alt detaliu socant este ca butelia se afla la cativa metri de artisti si de public. De asemenea, recipientul servea si pe post de cuier: cineva isi lasase o bluza de trening chiar pe ea.

butelie colectiv

Specialistii sustin ca ‘oxigenul manifesta o mare reactivitate pentru majoritatea substantelor metalice sau nemetalice care ard intr-o atmosfera de oxigen daca sunt indeplinite conditii specifice necesare initierii. Fata de oxigen, aproape toate materialele devin combustibile, cele mai reactive fiind cele organize. In reactii de ardere, factorii determinanti sunt natura combustibilului, presiunea si temperatura. Pentru ca o reactie de ardere mai mult sau mai putin violenta sa se produca sunt necesar trei factori: carburantul, comburantul si initierea (o scanteie, temperatura ridicata, etc.)’.

butelie colectiv

Pana in acest moment, autoritatile nu au vorbit niciodata despre prezenta unei butelii cu o substanta periculoasa in Colectiv, in noaptea tragediei”, scriau atunci jurnalistii WowBiz.ro, descoperirea lor fiind si astazi fara raspuns.