0,,18962346_303,00

Köln marchează o cezură. Agresiunile sexuale comise de tineri musulmani împotriva multor femei în noaptea de revelion au efectul unei bombe. Este foarte periculos.

Beţi şi la adăpostul întunericului, şi-au vârât mâinile sub fuste şi în bluze. În mijlocul oraşului Köln şi în proporţie de masă. Cu privire la făptaşi nu există dubii. Erau tineri şi arătau ca nişte arabi sau nordafricani. Fără îndoială, dezbaterea vizându-i pe refugiaţi escaladează. Pe reţelele de socializare este un iad. Excesele sexiste au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice cu mare întârziere. Şi nu de către poliţie, ci de către femeile care au fost victime. Prin plângerile lor ele au făcut cunoscute aceste incidente, care periclitează masiv pacea socială.

Cele petrecute în faţa Domului din Köln se înscriu în contextul temei refugiaţilor, care domină dezbaterea publică. Societatea germană este mai divizată ca oricând din această cauză. Iar originea geografică a făptaşilor şi modul în care au acţionat, în haite, au un efect incendiar asupra societăţii iritate.

Asta e tot ce mai lipsea în Germania, după istoricul an 2015. Mai bine de 1,1 milioane de refugiaţi găsesc că Germania este o ţară atât de nemaipomenită, încât au vrut cu tot dinadinsul să ajungă acolo în răstimp de numai un an. Guvernul federal se chinuie de luni de zile să restabilească armonia în sânul societăţii. Partizanii societăţii deschise trebuie să se apere de atacurile din tabăra xenofobiei latente sau chiar nedisimulate. După incidentele de la Köln este posibil să nu mai existe deloc simpatie pentru refugiaţi în rândul germanilor. Dacă prejudecăţile împotriva străinilor sunt confirmate, avertismentele privind primejdia generalizării nu mai sunt luate în seamă. În internet, comentariile împotriva refugiaţilor şi „azilanţilor” au devenit de o violenţă extremă. Xenofobia este din nou la modă.

Cine vine de fapt în Germania?

Acest fenomen nu trebuie să distragă atenţia de la faptul că problema imigrantului infractor nu a fost multă vreme conştientizată. În şuvoiul de refugiaţi nu s-au aflat, desigur, numai bravi capi de familie. Făptaşii din Köln erau bărbaţi tineri, la fel ca marea masă a refugiaţilor. Ei au un alt comportament, ghidat după norme masculine de legitimare a violenţei valabile în lumea musulmană, şi aceasta constituie o mare problemă pentru Germania. Acest fenomen impune noi idei şi noi acţiuni.

Poliţia este suprasolicitată

Între acestea trebuie să se numere şi întărirea poliţiei. Cum este posibil ca multe zeci de femei să ajungă neajutorate la cheremul răufăcătorilor? Un poliţist cu îndelungată experienţă a explicat: Nu mai putem, suntem depăşiţi de situaţie, noi nu mai facem decât să administrăm delictele. Probabil că nimeni nu va fi condamnat după cele întâmplate în noaptea de revelion, estimează Sindicatul Poliţiei. Şi asta fiindcă nu există personal suficient pentru o urmărire penală eficientă. Această stare de fapt trebuie schimbată urgent, fiindcă nu corespunde noilor realităţi sociale din ţară.

Expulzarea! De ce nu?

Greu de înţeles este şi regulamentul de expulzare. Este revoltător că imigranţi care au comis delicte penale, chiar şi în mod repetat, nu pot fi expulzaţi. Oricine se îmbată şi face scandal în cârciuma din colţ este pedepsit cu interdicţia de a mai pătrunde în local. Cine aprinde focuri bengale pe stadion primeşte interdicţie. Refugiaţii şi solicitanţii de azil nu pot fi expulzaţi decât dacă ucid un om. După incidentele din Köln, tot mai puţini germani înţeleg aceste reguli.

sursa: dw.com