Mai multe tinere care au fost victime ale agresiunilor sexuale comise în noaptea de Anul Nou la Köln şi la Hamburg de bărbaţi de origine arabă sau nord-africană au vorbit despre clipele de groază pe care le-au trăit, scrie adevarul,ro
Tinere cuprinse de disperare
O femeie în vârstă de 28 de ani, care era însoţită de două prietene şi de un bărbat, a povestit pentru publicaţia „Kölner Express“ ce i s-a întâmplat în noaptea de Anul Nou, în jurul orei 0.45. „Când am ieşit din gară, am fost şocaţi de grupul care ne-a întâmpinat“, a relatat Katja L., adăugând că era vorba numai despre bărbaţi din străinătate. Tânara şi-a luat una dintre prietene de mână, iar cealaltă fată s-a ţinut strâns de prietenul ei.
„Alergam prin acest grup de bărbaţi. (…) La un moment dat, am simţit o mână pe fund, apoi pe sâni, după care am fost atinsă peste tot. A fost înfiorător. Deşi ţipam şi încercam să ne apărăm, tipii aştia nu se opreau. Eram disperată şi cred că, pe o distanţă de circa 200 de metri, am fost atinsă de aproape 100 de ori“, a spus victima, adăugând că ei şi prietenelor sale li s-au adresat cuvinte obscene şi au fost numite „târfe“. „Purtam, spre norocul meu, pantaloni şi un palton. O fustă mi-ar fi fost, probabil, smulsă de pe corp“, a mai spus Katja.
În cele din urmă, tinerele au reuşit să scape de atacatori şi să ajungă la poliţişti, însă nu puteau spune care au fost exact bărbaţii care le-au agresat. Erau prea mulţi.
În stare de şoc
Scene incredibile s-au petrecut şi la Hamburg, notează „Bild“. În zona Reeperbahn, mai multe grupuri formate din cinci până la 15 bărbaţi au fugărit tinere care sărbătoreau Noul An, le-au înjurat, le-au agresat sexual şi le-au jefuit.
„Unele fete au fost fugărite ca nişte vite. Faptul că aşa ceva este posibil la Hamburg mă lasă fără cuvinte“, a afirmat o fată în vârstă de 17 ani.
Până acum, poliţia din Köln a înregistrat circa 80 de plângeri, iar la Hamburg au fost depuse cel puţin şase, însă autorităţile spun că multe tinere nu depun plângere pentru că le este ruşine.
Un comisar a relatat pentru „Kölner Express“ că imediat după miezul nopţii, la forţele de ordine au venit primele femei în stare de şoc. O tânără de 20 de ani a fost scoasă din mulţime chiar de el. „Ţipa şi plângea. Îi fusese smuls slipul“.
Citeste mai mult pe: adevarul.ro