Cei care au lucrat in domeniul afacerilor externe timp de decenii au opinii contrare in legatura cu aproape orice, insa, la inceputul lui 2016, toti sunt de acord cu un lucru: nu au mai vazut niciodata lumea atat de scufundata in probleme complexe, periculoase si interconectate.
Pentru a gasi ceva comparabil in istoria moderna, trebuie sa ne uitam inapoi la anii 1940 si la haosul care a urmat celui de-Al Doilea Razboi Mondial, scrie John McLaughlin – fost director al CIA, care in prezent este profesor la Johns Hopkins School of Advanced International Studies – intr-un material publicat pe site-ul OZY, citat de ziare.com.
McLaughlin a vorbit in articolul sau despre cele mai mari cinci provocari cu care se va confrunta lumea anul acesta – Siria, programul nuclear al Iranului, China, disputa dintre Rusia si UE si pretul petrolului – subiecte care vor fi pe agenda si in 2016.
1. Siria
Aceasta tara, care intra in al cincilea an de razboi civil sangeros, este pe primul loc in clasament, in opinia fostului director CIA. Modul in care va evolua conflictul in 2016 se va reflecta in tot, de la soarta Statului Islamic si criza refugiatilor din Europa pana la stabilitatea statelor vecine, pretul petrolului, statutul Rusiei si nivelul amenintarii teroriste in America.
Statele Unite incearca sa infranga militar Statul Islamic, insa strategia lor este riscanta, pentru ca presupune ca organizatia terorista isi va pierde din putere si va fi invinsa progresiv. Ipoteza este gresita, sustine autorul. Statul Islamic continua sa creasca rapid si sa isi extinda teritoriul.
In ciuda unor recente infrangeri – se pare ca fortele irakiene au recuperat orasul Ramadi – gruparea jihadista va fi capabila sa comita sau sa inspire si mai multe atacuri precum cele din Paris si San Bernardino, California, inainte ca strategia SUA sa isi atinga obiectivele.
2. Programul nuclear al Iranului
In 2016 vom asista la succesul sau la esecul acordului pe programul nuclear al Iranului. Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) a ONU a trebuit sa intocmeasca un raport, la jumatatea lunii decembrie, despre cat a respectat pana acum Iranul prevederile intelegerii. S-a constatat ca Iranul nu s-a conformat in totalitate. In special, nu a oprit cercetarea in domeniul armelor nucleare. Insa AIEA nu a recomandat sistarea implementarii acordului.
Iranul va obtine probabil ce isi doreste, anume ridicarea unora dintre sanctiunile economice in luna ianuarie. Daca va fi aplicat, acordul ar putea intarzia cu cel putin un deceniu fabricarea unui bombe nucleare, insa SUA sunt in dilema: daca intra intr-o disputa cu Iranul pe tema incalcarii unor prevederi, Teheranul s-ar putea retrage si ar putea fi din nou la doar cateva luni distanta de a avea capacitati nucleare.
Cu alte cuvinte, inapoi de unde s-a plecat. Asa ca Iranul ar putea impinge limitele, iar SUA si partenerii lor ar putea trece cu vedere, desigur daca Teheranul nu incalca in mod flagrant acordul si nu este prins ca triseaza.
3. China, gigantul agitat
Ochii vor fi atintiti asupra Chinei si in 2016. Presedintele Xi Jinping incearca sa isi conduca tara cu 1,3 miliarde de locuitori printr-o tranzitie riscanta de la un model economic demodat la unul modern.
Modelul vechi (forta de munca ieftina = exporturi ieftine = cresterea mare) nu mai este asa de eficient, iar cresterea economica, piatra de temelie a Partidului Comunist aflat la conducere, este in prezent la cel mai scazut nivel din ultimii 25 de ani. China are un mod aparte de a sfida predictiile despre o posibila instabilitate, desi contextul economic din 2016 pare sa fie mult mai dificil decat intr-un an obisnuit.
4. Rusia si Uniunea Europeana
Ce stim despre ordinea mondiala risca sa se schimbe in urma disputei dintre Rusia si Europa. Invazia Rusiei in Ucraina a incalcat legislatia internationala, respectata o perioada indelungata pana in acel moment.
Presedintele Vladimir Putin a recunoscut la finalul anului trecut ca trupele ruse au intrat in Ucraina, lucru pe care l-a negat cu vehementa anterior. Conflictul este marcat acum de mici disensiuni, insa in anul ce urmeaza este posibil ca situatia sa escaladeze.
Pe langa conflictul cu Rusia, statele membre UE vor continua sa se confrunte si in 2016 cu afluxul fara precedent de refugiati.
5. Pretul petrolului
Petrolul reprezinta de multa vreme „factorul X” in politica internationala. Disponibilitatea si pretul titeiului au modificat comportamentul international al multor tari si au determinat conduita interna a altora.
Pretul petrolului a atins acum cel mai mic nivel din ultimii sase ani, in jur de 40 de dolari pe baril. Este putin probabil ca tarifele sa creasca semnificativ in 2016, asa ca vom vedea un impact si mai mare asupra tarilor ale caror economii depind in primul rand de petrol.
De exemplu, Rusia are nevoie ca pretul sa fie de cel putin 100 de dolari pe baril. Tariful scazut a ridicat probleme din Arabia Saudita pana in Venezuela, iar evolutiile negative din aceste tari au ramificatii, fireste, mult peste granitele lor, conchide autorul.