Vineri, 30 octombrie 2015, ora 23.
Au trecut patru luni de la 5 iunie 2015, ziua în care președintele Klaus Iohannis i-a cerut în mod oficial demisia premierului Victor Ponta, după ce acesta a fost convocat la DNA pentru o pricină petrecută cu ani în urmă.
Așa cum am scris după momentul 5 iunie 2015, Declarația oficială a lui Klaus Iohannis a declanșat o criză politică majoră. O criză politică de loc nouă în peisaj postdecembrist, pentru că bătălia dintre președinte și premier pentru deținerea puterii absolute în România definește cei 26 de ani de tranziție moldo- valahă.
Toate conflictele dintre președinte și premier au sfîrșit prin victoria președintelui.
Nu numai pentru că președintele e ales de Popor, în timp ce premierul e ales de Parlament, ci și pentru că președintele are la dispoziție instituțiile de forță din România, instituții care sunt democratice doar pe hîrtie, în realitate, ele continuînd să fie fostele instituții de forță din comunism: Securitatea, Miliția, Procuratura.
Conflictul dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta părea să nu aibă acest final.
Guvernul Victor Ponta, care se află la putere de trei ani, pare de neclintit.
Coaliția care-l sprijină – PSD, UNPR, ALDE – pare de neclintit.
De fapt, putem vorbi de o oficializare a Crizei. Aceasta existase şi se manifestase doar în culise imediat după alegerile din 2014. În ciuda hîrjonelilor electorale ale candidatului Klaus Iohannis despre Un alt fel de politică, una din marile farse postdecembriste, era greu de crezut că în România democrației de bordel preşedintele nu va căuta să capete întreaga putere. O tentație cu atît mai mare pentru Klaus Iohannis, cu cît victoria facilă din 16 noiembrie 2014, dobîndită fără prea mare efort, îl convinsese de ce forță dispunea prin trecerea de partea sa a Sistemului clădit de Traian Băsescu
Sub masca nevoii de coabitare, Klaus Iohannis pornise la înlocuirea Guvernului Victor Ponta cu Guvernul Meu. De observat acum, cînd ştim finalul, că Sistemul îi pregătea un Guvern al Lui, după modelul guvernelor personale ale priapicului Carol al II-lea. Principalul instrument al preşedintelui rămîne Binomul SRI – DNA, atotputernica Poliție politică a lui Traian Băsescu, preluată de Klaus Iohannis. Pentru subminarea lui Victor Ponta se regizează un ansamblu de operațiuni:
Anchetarea familiei, sacrificarea lui Sebastian Ghiță, campanii de presă ale ofițerilor acoperiți şi ale Trustului de presă al Binomului, în frunte cu Realitatea tv, şantajarea lui Gabriel Oprea, slăbirea PSD, ținerea în şah a lui Liviu Dragnea.
Uriaşul efort nu dă roade.
Moțiunile de cenzură, gîndite ca prilejuri pentru Gabriel Oprea de a trăda, eşuează
Trustul de Presă al Binomului se năpusteşte asupra lui Gabriel Oprea.
Guvernul Ponta rezistă.
Ba mai mult, măsurile populiste îi aduc un spor de simpatie politică.
Preşedintele vede cum se apropie 16 noiembrie 2015, un an de la victorie, şi în afară de cîteva excursii de lux peste hotare şi afirmarea nevestei pe post de Brigitte Bardot adolescentă, mare lucru n-are ce prezenta la bilanț.
Cine a plecat din țară pe 30 octombrie 2015, şi n-a fost interesat de realitățile româneşti, aterizat la Bucureşti pe 17 noiembrie 2015, se va fi frecat la ochi văzînd realitățile politice.
Guvernul Victor Ponta se prăbuşise.
Dar nu numai atît.
Se prăbuşise şi Coaliția de Guvernămînt.
Locul unui Guvern de partid, bazat pe votul popular, fusese luat de un Guvern personal al Preşedintelui, unic în postdecembrism prin miniştrii săi, toți oameni gri, oameni fără însuşiri, plasați de SRI şi SIE, Servicii conduse de oameni de casă ai lui Klaus Iohannis.
Deşi atît PSD, cît şi PNL, puteau face majoritățile necesare unui guvern, cele două partide acceptă fără să crîcnească soluția, impusă de preşedinte, a unui Guvern zis de tehnocrați, în realitate, Guvernul de serviciu al Serviciilor.
Pentru prima oară în postdecembrism, partidele, prin esența lor istorică ahtiate de putere, se retrag din bătălia pentru putere. Motivul, însuşit mecanic de Klaus Iohannis, la rîndu-i repetîndu-l ca o rață mecanică, stîrneşte rîsul:
Partidele îşi iau o pauză în lupta pentru putere, ca să se poată reconecta la electorat!
Ce s-a întîmplat în România între timp de s-a putut ajunge la punerea între paranteze a votului şi instalarea unui Guvern personal al Preşedintelui?
În seara de 30 octombrie 2015 la un club de noapte din Bucureşti a izbucnit un incendiu devastator, care s-a soldat cu zeci de morți şi răniți.
Deşi au trecut două luni de la tragedie, multe fapte legate de incendiu rămîn mai departe enigmatice, apropiind incendiul de Diversiunea Teroriştii din decembrie 1989.
Întrebărilor fără răspuns privind incredibila rapiditate a focului, dezastrul produs nu atît de foc, cît mai ales de gazele inhalate de victime, li se adaugă comportamentul mai mult decît suspect al lui Klaus Iohannis.
În 22 decembrie 1989, Ion Iliescu a lăsat impresia unui tip pe care căderea lui Nicolae Ceauşescu nu l- a surprins. De cum a fugit Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu s-a pus în mişcare cu o determinare ieşită din comun. De la sosirea la Tvr pînă la anunțul despre terorişti, Ion Iliescu a lăsat impresia că face paşii trecuți într-un plic deschis de el, potrivit scenariului, imediat după fuga lui Nicolae Ceauşescu. Acest comportament straniu, semnalat de mine în eseul 22 decembrie 1989 – o după-amiază cu prea multe întrebări din Expres, 23 februarie 1990, a fost demult explicat de cercetători prin faptul că fostul activist, era în piesa numită Lovitura de stat din decembrie 1989.
După Incendiu, pînă la investirea Guvernului Dacian Cioloș, au loc numeroase momente, toate stînd teoretic sub semnul neprevăzutului:
Demonstrația din seara lui 3 noiembrie 2015, demisia lui Victor Ponta din funcția de premier, continuarea demonstrațiilor de stradă, venirea tuturor partidelor la primele consultări de la Cotroceni fără propuneri privind noul premier, caz unic în Istoria postdecembristă, încheierea bruscă a demonstrațiilor, debutul anchetei penale, scandalul trimiterii arșilor în străinătate, trecerea Guvernului Dacian Cioloș prin Parlament fără probleme.
Presupus neprevăzute, aceste momente pun teoretic pe orice politician, chiar și pe unul experimentat, în încurcătură. Drept urmare, în astfel de momente, apar șovăieli, bîlbîieli, decizii contradictorii, toate ivite din imposibilitatea omului politic, om pînă la urmă, de a prevedea tot ce se va petrece într-un moment de Criză.
Analizînd prestația lui Klaus Iohannis între 30 octombrie 2015 și 17 noiembrie 2015, altfel zis, în perioada Crizei politice majore reprezentate de Căderea Guvernului, vom constata surprinși, ba chiar uluiți, că în nici un moment Klaus Iohannis nu pare luat prin surprindere de ivirea unui nou moment.
Chiar din noaptea incendiului el postează pe facebook un text mult mai lung decît de obicei, cu vădite note de text redactat înainte de izbucnirea incendiului. A doua zi, sîmbătă, 31 octombrie 2015, deși anul de mandat ne-a obișnuit cu un președinte care-și respectă cu strictețe weekendul, Klaus Iohannis își face apariția în forță la București. Face un popas la locul incendiului, lansează celebrul slogan Corupția care ucide! slogan menit a arunca responsabilitatea Tragediei pe Guvernul Victor Ponta, Guvern al Corupției, dar și a orienta în chip anticonstituțional ancheta către corupție astfel încît din start să fie respinsă ipoteza unei mîini criminale, merge la unul dintre spitale, cheamă la Cotroceni, tot în chip anticonstituțional, pe procurorul general, și-i pune în vedere în vedere să accelereze ancheta, o nouă formulă de excludere din start a ipotezei cu mîna criminală.
Demisia Guvernului, Demonstrațiile nu-l iau prin surprindere, nu-l ia prin surprindere nici faptul că protestatarii îi folosesc sloganul Corupția care ucide! și cer un Guvern de tehnocrați, i se pare firesc ca ambasadorul american la București să îndemne protestatarii să rămînă în stradă, pentru a face în România o nouă Primăvară arabă.
Teoretic, decizia partidelor, mai ales a PSD, ar fi trebuit să-l descumpănească nițel pe Klaus Iohannis, pus în fața unei premiere postdecembriste, dar și a unor bătăi de cap cumplite (să găsească un premier tehnocrat, să-l convingă să-și asume Guvernarea, să-i asigure apoi trecerea prin Parlament).
Pe Klaus Iohannis noutatea nu-l ia prin surprindere. El are deja un premier- pe Dacian Cioloș-, știe că partidele nu vor propune un premier, știe că PSD, teoretic partidul adversar, va vota Guvernul Dacian Cioloș, că-n presă nu se va crea un curent împotriva Guvernului Personal al Președintelui.
Ca și Ion Iliescu în decembrie 1989, Klaus Iohannis pare a face pașii prevăzuți într-un Plan stabilit cu mult înaintea izbucnirii Incendiului, un Plan inițiat și pus în aplicare de forțe obscure. Pare că-n clipa izbucnirii Incendiului, ca și Ion Iliescu în decembrie 1989, Klaus Iohannis din octombrie 2015, a deschis un plic prevăzut a fi deschis numai la un moment dat și a purces la îndeplinirea riguroasă a ce-i revenea lui din Plan prin cele trecute în plic.
De la Incendiu pînă la instalarea Guvernului Dacian Cioloș, Klaus Iohannis se comportă ca un om care știe dinainte ce se va întîmpla.
Întrebarea, marea întrebare în cazul lui Ion Iliescu din decembrie 1989 e aceasta:
A știut Ion Iliescu dinainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu de ivirea Teroriștilor?!
Întrebarea, marea întrebare în cazul lui Klaus Iohannis din octombrie 2015 e aceasta:
A știut Klaus Iohannis înainte de noaptea de 30 octombrie 2015 de izbucnirea incendiului de la Colectiv?!
Sursa: cristoiublog.ro
