DNA sediu

„Moară” toacă tot mai tare la DNA, aşa că toţi cei intraţi în vizorul oamenilor Laurei Codruţa Kovesi se zbat de mama focului să găsească un nume cât mai greu al avocaturii, care să fie alături de ei atunci când trebuie să dea cu subsemnatul la sediul din Ştirbei Vodă sau la structurile teritoriale, scrie enational.ro.

Culmea este însă că, deşi de multe ori prezenţa unui avocat faimos la audieri îi face suspectului sau inculpatului tot atât de bine cât şi dacă şi-ar da cu agheasmă înainte, „nababii” barourilor profită din plin de pe urmă acestei adevărate psihoze. Aşa că au ajuns să ceară câte 15.000 de euro doar că să între în DNA, să asiste la o prima audiere. O suma care, pe lângă faptul că este imensă, pare să fi fost impusă că „preţ unic” în mercurialul avocaţilor care, după ce că încasează atâţia bani, mai dau astfel şi o lovitură de imagine, dând interviuri în prime time pe la televiziuni. Ceea ce le aduce noi clienţi naivi care, fie că au miliarde, fie că se împrumută disperaţi de la cunoscuţi, achita fără să cârtească „onorariul de caz la DNA”.

Taxa de şmecherie

Ani de-a rândul, a tot circulat o adevărată legendă despre puterile magice ale unor avocaţi care, dintr-o simplă încruntare a sprâncenei sau dintr-un banal surâs, puteau influenţă soarta unui dosar. Şi, sincer vorbind, percepţia celor intraţi în furcile caudine ale justiţiei nici nu era chiar atât de departe de adevăr. Pentru că, mai ales pe la Parchetele sau instanţele de judecată din teritoriu, influenţă unor anumiţi avocaţi, mai ales a celor proveniţi chiar ei de la vârful sistemului, era una copleşitoare. Aşa că mulţi dintre magistraţi o lăsau mai moale cu „avântul juridic”, doar că să nu şi-l pună în cap pe apărătorul inculpatului, mai ales atunci când se ştia că respectivul avocat are relaţii sus puse. Drept urmare, deşi se ştie că onorariile percepute de unii avocaţi sunt de-a dreptul piperate, mai ales că de prea puţine ori se mai şi emit chitanţele fiscale justificative, mulţi dintre clienţii acestora preferă să plătească această „taxa de şmecherie”. Convinşi fiind, repet, că dincolo de probe, apărătorii lor au mijloacele specifice prin care pot manevră cursul unui dosar.

Următoarea strigare, 50.000 de euro!

Singură problema este că aceste „circuite” subterane din justiţie nu funcţionează şi la DNA! Aşa că, dacă îşi închipuie cineva că renumele unui avocat sau relaţiile acestuia îi pot fi de ajutor odată ajuns în faţă procurorilor anticopruptie, se înşeală amarnic. Şi, cu toate acestea, sunt mulţi, foarte mulţi cei care plătesc cei 15.000 de euro care li se cer doar pentru că un anume avocat să între în sediul DNA, după ei, pentru a-i asista la audiere. Însă şi mai straniu este onorariul perceput pentru că respectivii avocaţi cu ştaif „să se bage” pe perioada cercetării penale. Şi anume suma de 50.000 de euro. Mai ales că, să nu uităm, sunt servicii avocăţeşti de asistenţă prestate până la trimiterea clientului în judecată, acolo unde, în mod normal, are cea mai mare nevoie de un apărător cu experienţă.

„Blatul” avocaţilor

Însă ceea ce este şi mai interesant este faptul că toţi membrii acestei adevărate „fraţii a avocaţilor” percep, invariabil, acelaşi onorariu, indiferent de gravitatea cazului sau numele celui care este contactat. Practic, se poate vorbi de un posibil „blat” între cei care se bagă pe cazurile de la DNA, altfel fiind greu de crezut, că într-o piaţă liberă, toţi avocaţii respectivi îşi apreciază serviciile exact la aceeaşi valoare!