Zeci de revoluţionari au stat vineri la coadă, în faţa Înaltei Curţi, pentru a-şi depune plângerile faţă de închiderea dosarului evenimentelor din Decembrie 89. Printre ei, mama unui tânăr ucis la doar 21 de ani, însufleţită de speranţa că judecătorii vor fi oameni de suflet şi caracter şi vor redeschide dosarul.
26 de ani de durere a strâns în suflet doamna Elena Băncilă, mama tânărului Şerban Bogdan Stan, ucis în decembrie 89 la vârstă de doar 21 de ani. După mai bine de două decenii în care a bătut drumurile la procuratură, la Televiziune, unde i-a murit copilul şi la cimitirul unde l-a îngropat, doamna Băncilă s-a ales doar cu un CD de la Procuratura Militară, CD cu documente legate de închiderea dosarului Revoluţiei.
Refuzând să accepte că viaţa şi mai ales moartea băiatului ei se pot rezuma la un CD, Elena Băncilă s-a aşezat vineri, alături de zeci de membri ai Asociaţiei 21 Decembrie 89, la coada formată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a depune la registratură plângerea sa faţă de închiderea dosarului Revoluţiei.
„Mi l-a împuşcat în zorii zilei de 23, mi l-a lăsat până spre ziuă, şi când au văzut că este un martor periculos care a văzut şi a înţeles scenariul de la Televiziune, mi l-au împuşcat. Două gloanţe, atâta i-au tras.” ne povesteşte doamna Băncilă strângând în mâinile îngheţate dosarul cu o copie a plângerii depuse la ICCJ.
Nu doar că i l-au ucis, dar au încercat să şi mintă despre modul în care a murit, adaugă femeia, povestind că a rămas fără servici pe motiv ca a încercat să afle, de una singură, cum a murit fiul ei şi pentru că s-a luptat pentru ca dosarele morţilor de la Televiziune să nu fie îngropate în NUP după NUP.
„Am fost făcută şomeră pentru că am vrut să aflu adevărul despre copilul meu, cum mi l-a împuşcat şi de ce. Nu avea voie să mai moară nimeni după 22 decembrie, ora 12.30, când Ceauşescu fusese deja arestat, luat pe sus. Dar aveau nevoie de morţi ca să facă un circ de proces şi să-i împuşte. Şi copilul meu este unul din acei morţi! Televiziunea are mai mulţi morţi decât are toată Timişoara. Eu am făcut anchetă, asta m-a costat serviciu şi pensie şi toate. Dar nu îmi pare rău, că eram datoare la fiul meu, să pot sta demnă la picioarele lui, la cimitir!”
Aşă că pentru doamna Băncilă închiderea dosarului şi CD-ul primit de la Procuratura Militară în locul adevărului au durut-o de parcă Şerban ar fi fost ucis pentru a doua oară, el şi toţi acei tineri frumoşi şi entuziaşti morţi doar pentru că-şi doreau o ţară eliberată de dictatura cizmarului şi de comunism.
„Închiderea dosarului este asasinarea a doua oară a copilului meu şi a tututor celor care au fost împuşcaţi în decembrie 89, care au ieşit în stradă pe 21 şi au deschis un drum nu pentru ei ci pentru cei care rămân după ei să se bucure de libertate. Printre cei care s-au bucurat de libertate este şi procurorul Tiberiu Niţu, militar în termen atunci… Este o ruşine, aş vrea să-l văd şi să-l întreb: cum ai putut să închizi dosarele când ai fost militar în termen şi ai tras cu arma? A primit şi certificat de revoluţionar cu merit deosebit, pentru ce, nu ştiu.”, adaugă femeia.
Oftând, femeia scoate din portofel două fotografii alb-negru, uzate de vreme, din care ne priveşte fiul său: „Era rugbist, terminase liceul, avea servici, avea un viitor când mi l-au omorât.” ne spune doamna Băncilă în timp ce arată, la camera, pozele lui Şerban.
Care este adevărata ruşine a României
„Dar am şi eu câteva mulţumiri, ştiţi?”, adaugă femeia, zâmbind, după ce filmăm, în linişte, chipul băiatului sau, dus demult dintre noi. „Locuiesc pe o stradă care poartă numele fiului meu. Am reuşit să conving primăria să-i dea numele copilului meu. Şi să numească şi alte străzi după tinerii care au murit în acele zile la Revoluţie, ca şi el. Şi am reuşit să-i conving să pună asfalt în cimitirul unde sunt îngropaţi. Îţi rămâneau tălpile în noroi, doamnă, era noroi până la genunchi!”, îşi aminteşte femeia de primii ani când se ducea să aprindă lumânări la căpătâiul feciorului.
La cimitir l-a întâlnit şi pe Iliescu, ne mai povesteşte femeia. „Venea şi el la cimitirul unde-s îngropaţi eroii. Ştiţi că aşa fac criminalii, vin la mormântul celor pe care i-au ucis.”
„M-am dus la el şi i-am rugat să-mi spună adevărul despre morţii Revoluţiei. „, adăuga doamna Băncilă, acuzându-l pe fostul preşedinte că nu i-a dat niciun răspuns.
Acum, că a depus plângere la Înalta Curte cu gândul că judecătorii se vor dovedi oameni cu suflet şi caracter care vor respecta legea şi vor deschide dosarele, Elena Băncilă speră ca, după atâţia ani de zile, se va face dreptate pentru fiul ei şi pentru toţi acei tineri ce şi-au dat viaţa pentru noi:
„Cea mai mare mângâiere a sufletului meu ar fi să-l văd pe Iliescu la închisoare”, mărturiseşte femeia înainte să plece spre casă, unde va aştepta rezoluţia magistraţilor ICCJ.
sursa: epochtimes-romania.com
