Gardul de sârmă ghimpată pe care Slovenia îl instalează la granița cu Croația pentru a controla mai eficient fluxul de migranți din Orientul Mijlociu reprezintă o „mare amenințare” pentru faună, îndeosebi pentru carnivore, a avertizat vineri Fondul Mondial pentru Natură (WWF), preluat de AFP.
„Nu vrem să minimalizăm tragedia umană din criza migrației, dar trebuie să știm că natura nu cunoaște granițe și că habitatele naturale transfrontaliere sunt deosebit de amenințate” de instalarea gardului, a afirmat Martin Solar, director al WWF pentru Balcani. Gardul, pe care autoritățile slovene au început să îl instaleze în 11 noiembrie, va pune în pericol mai ales animalele carnivore — urși și lupi—, care de deplasează pe o zonă vastă de pe teritoriul celor două țări, arată aceeași sursă, citată de Agerpres.
„Oamenii de știință se întreabă ce vor face urșii când ar trebui să se întoarcă la primăvară în partea din habitatul lor care se află de cealaltă parte a graniței”, scrie WWF într-un comunicat.
Guvernul sloven a explicat că gardul se ridică pentru a „canaliza” migranții și refugiații spre punctele de trecere oficiale și a evita dispersarea lor de-a lungul celor 670 de kilometri de frontieră cu Croația. Până acum au fost instalați 137 de kilometri de gard, potrivit ministerului de interne sloven, citat în comunicatul WWF.
Guvernul croat a protestat și el joi la Comisia Europeană împotriva gardului sloven, Zagrebul afirmând că instalarea lui constituie o încălcare a legislației europene asupra protecției mediului și solicitând „măsuri urgente” din partea Bruxellesului pentru stoparea acțiunii Sloveniei.