Un nou film de propagandă, publicat de Statul Islamic, prezintă versiunea jihadistă despre „sfârşitul lumii”. Intitulat „Meeting at Dabiq”, montajul video lansat online arată tancuri ale jihadiştilor avansând către inima Romei, prezentată într-un stil apocaliptic.
Titlul face referire la o veche profeţie extremistă care susţine că sfârşitul lumii va avea loc după o bătaie între creştini şi musulmani, relatează express.co.uk, într-un articol preluat de stiripesurse.ro.
Imaginile arată o Roma transformată în deşert şi tancurile jihadiste înaintând spre Colosseum şi Vatican.
Gruparea Stat Islamic a ameninţat în repetate rânduri că îl va asasina pe Papa.
Clipul este ultimul dintr-o serie lungă de filmuleţe de propagandă, distribuite online, prin care ISIS ameninţă Occidentul.
SUA au solicitat Germaniei mai mult ajutor militar în lupta împotriva grupării Statul Islamic , la o săptămâna după ce parlamentul a aprobat un plan privind implicarea Berlinului în campania antiteroristă din Siria, scrie sâmbătă revista germană Der Spiegel, preluată de Reuters.
Potrivit Der Spiegel, ministrul american al apărării, Ashton Carter, a trimis o scrisoare prin care cere o contribuţie militară mai mare din partea Berlinului, anunţă PRO TV.
În prezent, misiunea germană prevede desfăşurarea a şase avioane Tornado de recunoaştere, a unei fregate pentru protejarea portavionului francez Charles de Gaulle, a unor avioane de realimentare în aer şi a unui contingent de până la 1.200 de militari.
Decizia este un răspuns la solicitarea Franţei de după atacurile de la Paris soldate cu 130 de morţi, dar Germania nu intenţionează să lanseze lovituri aeriene în Siria.
Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat că scrisoarea a fost primită de la SUA şi în prezent conţinutul sau este analizat, fără a furniza detalii suplimentare.
Peste 3.000 de militari germani sunt în prezent desfăşuraţi peste hotare, iar misiunea din Siria le va creşte numărul cu până la 1.200. Ministrul apărării, Ursula Von der Leyen, doreşte şi trimiterea a 650 de militari în Mali pentru a ajută armata franceză în lupta împotriva islamiştilor jihadişti.