Ne place sau nu ne place, trebuie să acceptăm faptul că Paul-Philippe Lambrino, cunoscut și ca Paul de România, face parte din istoria noastră. O istorie cu regi și regine, prinți legitimi și bastarzi, castele și moșteniri colosale, dar și cu bătălii crâncene pentru sutele de milioane de euro aflate în joc
Intriga poveștii lui Paul se conturează la începutul secolului XX și are la bază, aproape ca-n orice „afacere amoroasă”, o iubire interzisă. În 1918, în timpul primului război mondial, principele Carol își părăsea unitatea pe care o conducea în Moldova și, îmbrăcat în uniformă rusească, fugea la Odessa, împreună cu amanta sa, Ioana Maria Valentina Lambrino. Aici, într-o biserică ortodoxă și sub impulsul momentului, viitorul rege al României, Carol al IIlea, îi jura credință, prin căsătorie, iubitei sale – Zizi Lambrino, fiica generalului român Constantin Lambrino. Acest act, care consfințea încălcarea Statutului Casei Regale a României – statut ce stipula clar că membrii Casei Regale n-au voie să se căsătorească decât cu acordul Regelui și doar cu persoane de același rang -, a avut drept consecință arestarea lui Carol și reținerea sa, timp de 75 de zile, la Mănăstirea Horaița, din județul Neamț.
Anularea căsătoriei lui Carol al II-lea și nașterea unui bastard
Cum acest demers n-a avut efectul scontat, în data de 8 ianuarie 1919, Tribunalul Ilfov a anulat pur și simplu căsătoria lui Carol cu Zizi Lambrino. Dragostea nu ține însă cont de hârtii, așa că principele și-a continuat relația cu aleasa inimii, iar în vara anului următor, s-a născut Mircea Grigore Lambrino, fiu nerecunoscut de Carol al II-lea. Acest bastard din os de rege a fost tatăl lui Paul. Dar, până acolo, trebuie spus că, disperat de derapajele fiului său, Regele Ferdinand l-a trimis pe Carol într-o călătorie în jurul lumii, totul pentru a o face uitată pe Zizi Lambrino. Mai mult, în 1921, Carol a II-lea s-a căsătorit cu prințesa Elena a Greciei, mariaj din care a rezultat viitorul Rege al României, Mihai. N-a fost uitată nici Zizi Lambrino, căreia, pe socoteala Casei Regale a României, i s-a stabilit domiciliul în Franța, într-o vilă cumpărată special pentru ea. Ba avea la dispoziție și o rentă anuală de 110.000 de franci, bani cu care avea să-l crească pe Mircea Grigore Lambrino.
În 1925, lui Carol al II-lea îi cade cu tronc Elena Lupescu, pentru care renunță la tron, la titluri și la familie și se mută la Paris, ca persoană particulară, sub numele de Carol Caraiman. Imediat, Regele Ferdinand l-a deposedat pe Carol, prin testament, de proprietățile imobiliare ale Casei Regale, numindu-l ca moștenitor de drept pe Regele Mihai.
Decizia Tribunalului din Lisabona și recunoașterea lui Carol Grigore Mircea
La finalul celui de-al doilea război mondial, comuniștii au preluat puterea în România, confiscând întreaga avere a Casei Regale, dar această situație nu l-a împiedicat pe Mircea Grigore Lambrino să demonstreze că este fiul legitim al lui Carol al II-lea al României. Astfel, în data de 2 aprilie 1955, Tribunalul din Lisabona, Portugalia – țara unde și-a găsit sfârșitul Carol al II-lea – admitea faptul că Mircea Grigore este fiul lui Carol: „Declar acțiunea admisă și probată și, în consecință, îl declar pe reclamant (n.r. – Carol Mircea Grigore, tatăl lui Paul) fiul legitim al Majestății Sale Carol al II-lea al României, considerându- l moștenitor al defunctului rege, cu toate consecințele legale”, se arată în hotărârea 5711/54 a Tribunalului lusitan. Magistrații portughezi nu s-au bazat doar pe legile proprii, ci au analizat și prevederile legale din România și din Franța, mai ales că Mircea Grigore trăise în Franța, ca și fiul său, Paul. În baza acestui document emis de Tribunalul din Lisa-bona, Paul Lambrino, autointitulat Paul de România, a demarat, la puțin timp după așa-zisa revoluție din 1989, acțiunea prin care dorea să fie recunoscut ca nepot legitim al lui Carol al II-lea și, implicit, ca moștenitor al acestuia.
Citește articolul integral pe evz.ro
