Pamela Anderson a fost primită luni la Kremlin și i-a sfătuit pe rușii care vor să cucerească inima occidentalilor să apere drepturile animalelor. Vizita Pamelei Anderson la Kremlin a fost organizată după o scrisoare publică adresată președintelui Vladimir Putin în care actrița îi cerea să combată vânarea balenelor.
„Cred că Rusia ar putea să cucerească cu adevărat inima celor din Occident dacă se plasează în favoarea apărării speciilor sălbatice și a drepturilor animalelor”, a declarat fosta vedetă a serialului „Baywatch”, în timpul unei întrevederi cu șeful administrației prezidențiale ruse, Serghei Ivanov, potrivit agerpres.ro.
Actrița în vârstă de 48 de ani a cerut Rusiei să facă mai mult pentru a proteja tigrii Amour și a interzice vânătoarea puilor de focă. Ea cerut de asemenea ca delfinariile să nu mai țină orcile în captivitate.
„Pentru mine întâlnirea de azi este neobișnuită și interesantă, având în vedere că pot să discut în compania unei femei frumoase probleme privind protecția speciilor”, a declarat Ivanov.
Pamela Anderson este cunoscută pentru angajamentul său în favoarea protecției animalelor, mai ales prin intermediul campaniilor sale împotriva hainelor de blană, la mare modă în Rusia.
Ea pledează totodată pentru dieta vegetariană și se declară împotriva purtării hainelor de blană sau de piele, sau a experimentelor pe animale.