Jurnaliştii au intrat în posesia unei înregistrări dintr-o şedinţă a PNL Constanţa, în cadrul căreia liberalii au discutat criteriile de integritate propuse de conducerea centrală a partidului. Liberalii din Constanţa nu au fost foarte încântaţi de aceste criterii şi mai mult decât atât, susţin că acestea ar fi ”opera” Alinei Mungiu Pippidi care ar fi plătită de americani că să monitorizeze partidul.
„S-ar putea să fim nevoiți să ținem cont de fiecare literă și fiecare punct din aceste criterii, pentru că doamna Mungiu Pippidi a primit un milion și jumătate de dolari de la instituțiile din SUA care finanțează astfel de acțiuni, pentru a face monitorizarea fiecărui candidat, până la ultima comună din România”, a spus Gheorghe Dragomir, co-presedinte PNL Constanta, potrivit inregistrării obținute de Puterea.
Un alt lider PNL, directorul CERONAV, Ovidiu Cupșa, a spus că PNL va adopta criteriile de integritate „de frica presei”, fiind aprobat de mai mulți colegi, care au exclamat „exact!”
Comisia de Unificare PNL a stabilit un „decalog” pentru candidaţii la alegerile din 2016, iar criteriile care vor trebui să fie respectate de aceștia vizează: lustraţia, traseismul politic, nepotismul, contractele şi relaţiile cu statul, falsul în declaraţii, stările de incompatibilitate şi conflict de interese, eventualele atitudini discriminatorii, eventualele datorii pe care le au candidaţii la bugetul de stat, formele de plagiat şi, evident, problemele penale.
articolul integal puterea.ro