spion-610x300Presa de la Moscova l-a identificat pe barbatul filmat executand un presupus agent rus infiltrat in capitala Statului Islamic. Calaul este tot un cetatean al Rusiei, convertit la Islam.

Initial, autoritatile au ezitat sa spuna ca ar fi vorba de un jihadist rus, primul care a confirmat informatia fiind liderul cecen Ramzan Kadarov. Acesta a scris pe Instagram ca „presupusul asasin a fost identificat ca fiind un locuitor din Noiabrsk, de etnie rusa” .

Ulterior, postul de televiziune Life News a stabilit este vorba de Anatoli Zemlianka, un tanar in varsta de 28 de ani, din orasul Noiarbrsk, in vestul Siberiei. Fost practicant al boxului thailandez si absolvent al Universitatii de Stat din Tiumen, Zemlianka s-a convertit la Islam in ultimul an de studii, desi familia sa este ortodoxa.

Fostii prieteni ai celui care acum este poreclit „Ivan Jihadistul” sunt socati, scrie Siberian Times. „L-am recunoscut la stiri, am crezut ca e un cosmar”, povesteste unul dintre ei. „Mi-l amintesc ca pe un tip prietenos, care zambea tot timpul”. O fosta colega de facultate isi  aminteste ca Zemlianka provenea dintr-o familie nevoiasa si spune ca acesta era „un baiat bun care s-a transformat intr-un animal”.

61748312

Si profesorii sai de la scoala din Noiabrsk afirma ca era un baiat linistit, chiar daca nu avea note bune. In schimb, antrenorul de box tailandez care l-a pregatit sustine ca Zemlianka „era foarte inalt, musculos, dar ca sportiv era slab. Nu putea face fata infrangerii, nu avea un carcater de luptator”. De altfel, tanarul a infiintat in orasul sau natal o organizatie musulmana, care a fost apoi interzisa de un tribunal.

Clipul postat de activistii Statului Islamic arata un tanar prizonier marturiseste ca a fost recrutat de serviciile de securitate ruse pentru a strange informatii despre ISIS, apoi este decapitat de un jihadist care vorbeste in rusa. Victima a fost si ea identificata de Ramzan Kadarov a identificat victima ca fiind Magomed Hasiev, un orfan originar din Celiabinsk si adoptat de o femeie cecena. Ramzan Kadarov a negat insa vineri ca ar fi vorba de un spion rus, desi a recunoscut ca serviciile de informatii ale Kremlinului opereaza in Siria.

sursa: stirileprotv.ro