Cantitatea de petrol de contrabandă introdusă în Turcia din zonele controlate de gruparea Statul Islamic în Siria este „economic nesemnificativă”, a estimat vineri Washingtonul după acuzaţiile Rusiei că Ankara profită de pe urma acestui comerţ ilegal, informează AFP.
„Cantitatea de petrol introdusă prin contrabandă este extrem de scăzută, s-a redus cu timpul şi este nesemnificativă ca volum, atât de petrol cât şi ca venituri”, a declarat Amos Hochstein, coordonator pe probleme de energie internaţională în cadrul Departamentului de Stat al SUA, citat de agerpres.ro.
Potrivit responsabililor americani, campania de bombardamente aeriene a avariat considerabil infrastructura petrolieră a jihadiştilor care controlează largi teritorii în Siria şi Irak. Petrolul extras de jihadişti, adaugă responsabilii, este cel mai mult utilizat în Siria.
Rusia acuză de mai multe zile Turcia că profită de pe urma contrabandei cu petrol provenit de la jihadişti, ajungând chiar să-l acuze direct pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi familia sa. Agitaţia pe această temă realimentează o furtună diplomatică între cele două ţări, provocată la 24 noiembrie de doborârea unui bombardier rusesc de către aviaţia turcă la frontiera cu Siria. Diplomaţia americană a negat miercuri acuzaţiile Rusiei care îl vizează „fară nicio dovadă” pe preşedintele turc şi familia sa, aminteşte France Presse.
Sigur că, au recunoscut responsabilii americani vineri, mici cantităţi de petrol trec graniţa turco-siriană în camioane-cisternă, dar nu în cantităţi ce ar putea interesa cele mai înalte niveluri ale statului. Petrolul este rafinat înainte de a fi vândut pe piaţa neagră în zonele de război din Siria şi Irak.
Contrabanda petrolieră este una dintre principalele surse de finanţare ale organizaţiei ultraradicale care obţine, potrivit estimărilor, venituri de 1,5 milioane de dolari pe zi, mai aminteşte AFP.