bundestagBundestagul (camera inferioara a Parlamentului Germaniei) a autorizat vineri desfasurarea unor avioane de recunoastere si a altor echipamente militare grele impotriva gruparii teroriste Daesh (acronimul arab al Statului Islamic). Votul este unul final.

In plus, Germania va trimite pana la 1.200 de militari care sa contribuie la operatiunile internationale impotriva ISIL in Siria si Irak, relateaza DPA si AFP.

Din numarul total de deputati care au votat – 598 -, 445 au votat „pentru”, 146 „impotriva” si 7 s-au abtinut.

Parlamentul britanic a votat miercuri cu o majoritate confortabila in favoarea loviturilor aeriene in Siria contra gruparii Statul Islamic, raspunzand apelurilor aliatilor sai dupa atentatele de la Paris.

Decizia a fost sustinuta de 397 membri ai Camerei Comunelor, 223 de voturi au fost „impotriva”, cu o majoritate de 174 posibila in special cu sustinerea din partea a 67 de deputati laburisti, care s-au alaturat conservatorilor premierului David Cameron.

Votul a avut loc dupa aproape zece ore de dezbateri pasionate, intr-o Camera plina pana la refuz.

Parlamentul britanic respinsese anterior, in 2013, loviturile aeriene contra regimului Bashar Al Assad in Siria, dupa operatiunile din Afganistan si Irak, din 2003, lansate sub fostul premier laburist Tony Blair.

Marea Britanie a lansat primele lovituri aeriene in Siria contra pozitiilor gruparii Statul Islamic joi dimineata, la cateva ore dupa unda verde din partea Parlamentului, a anuntat Ministerul Apararii, potrivit AFP, citat de ziare.com.