Ies la iveală amănunte explozive din cazul extremistului din Târgu Secuiesc. Beke Istvan Attila plănuia un atentat la Târgu Secuiesc de Ziua Naţională, dar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii DIICOT, cei care l-au reţinut, spun că, dacă bărbatul şi-ar fi pus planul în aplicare, ar fi provocat un adevărat dezastru, informeaza stiripesurse.ro.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă pe numele acestuia, anchetatorii susţin că bomba urma să fie detonată cu un telefon mobil. Beke Istvan Attila ar fi urmat să dea vina pe terorişti.
„Pentru conspirarea activităților desfășurate, numitul xxxx a propus ca pentru detonarea dispozitivului exploziv improvizat să se cumpere ”o cartelă nou-nouță și un telefon la fel, apelezi și apoi le distrugi”, Beke Istvan precizând că ”la ce am avut noi, puteai să fixezi un cronometru la maxim 24 de ore” ( Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința suspectului Beke Istvan Attila a fost identificat și ridicat un dispozitiv electronic de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V. Totodată, urmărirea penală a materializat probator faptul că, după momentul întâlnirii din data de 10.10.2015, suspectul Beke Istvan Attila a efectuat demersuri de achiziționare a unui telefon mobil nou de pe site-ul ”rezistent telefon.ro”.)”, se arată în referat.
„Ca loc de amplasare a dispozitivului xxxx a propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, numitul xxxxx propunând ca loc de amplasament un coș de gunoi din centrul localității situat pe traseul de deplasare al paradei militare, afirmând că după acțiune ”o să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de teroriști””, mai precizează sursa citată.
„xxxxxx a insistat că ”trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guști, vezi cum e”, termenul de ”pizza„ fiind folosit cu referire la dispozitivul exploziv improvizat, H. I. afirmând că ”ar merita să facem, măcar să acumulăm experiență””, continuă referatul.
Beke Attila Istvan, în vârstă de 40 de ani, este şeful filialei din Târgu Secuiesc a „Mişcării de Tineret 64 de comitate”. El a fost arestat preventiv marţi seara, pentru 30 de zile, pentru că intenţiona să detoneze o bombă artizanală la Parada de 1 Decembrie din oraş. Procurorii de la Crimă Organizată şi ofiţerii SRI au dejucat planul terorist. Dacă bomba artizanală ar fi fost instalată şi detonată, explozia ar fi putut provoca zeci de victime.