”În numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, transmit felicitări tuturor românilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii”, declară secretarul de stat american John Kerry, pledând de asemenea pentru aprofundarea parteneriatului între cele două ţări, într-un comunicat publicat luni pe site-ul Departamentului de Stat, cu prilejul Zilei Naţionale a României.
„În urmă cu aproape un secol, un grup de lideri români s-au unit pentru a stabili un stat unitar şi democratic care să promoveze egalitatea şi libertăţile cetăţenilor. Astăzi, îi omagiem pe aceşti pionieri şi pe cei care au urmat paşii lor, dedicându-se eforturilor de avansare a unor valori comune de demnitate şi drepturi ale omului în lume”, notează şeful diplomaţiei americane, în acest mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, potrivit stiripesurse.ro.
„Acest an marchează 135 de ani de la iniţierea relaţiilor diplomatice între Statele Unite şi România, o prietenie înrădăcinată în angajamentul nostru comun de asumare a guvernării democratice şi a principiilor statului de drept, promovare a prosperităţii cetăţenilor noştri prin relaţii comerciale extinse şi investiţii, prin poziţiile comune de aliaţi NATO în atingerea ţelului unei Europe unite, libere şi în pace. Suntem mai ales mândri că soldaţi americani, marinari, aviatori şi puşcaşi marini au participat umăr la umăr cu colegii lor români pentru a apăra libertatea şi dreptatea în diverse zone din lume, cel mai recent în Afganistan”, adaugă John Kerry.