erdogan-putin

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că este pregătit să demisioneze dacă se va confirma afirmaţia privind cumpărarea de petrol de către Turcia de la Statul Islamic, potrivit tass.ru.

„Vă spun sincer: dacă aceste fapte vor fi confirmate, voi pleca din funcţie. Dar în acelaşi timp îl întreb pe domnul Vladimir Putin, el va rămâne?” – a declarat Erdogan, la Paris, răspunzând la afirmaţia conducerii ruse privind implicarea Turciei în contrabanda cu petrol din zonele controlate de Statul Islamic şi alimentarea financiară a teroriştilor, transmite stiripesurse.ro.

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat anterior, luni seară, că Ankara a decis să doboare avionul rusesc pentru că a dorit să protejeze petrolul pe care ISIS îl furnizează Turciei

”Avem toate motivele să credem că decizia de a lovi avionul nostru a fost dictată din dorința de a proteja rutele pe care ISIS livrează petrol către Turcia”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia Conferinţei ONU pe tema climei de la Paris, relatează BBC. El a calificat gestul Turciei drept o greșeală imensă. La rândul său, Turcia a precizat că nu-și va cere scuze pentru doborârea bombardierului rus, spunând că nu a făcut decât să-și apere frontierele. De asemenea, Ankara a negat orice fel de legături cu organizația teroristă ISIS.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat luni că guvernul său va acţiona „cu calm şi nu emoţional” înainte de a lua orice măsură ca răspuns la decizia Rusiei de a impune sancţiuni Turciei, informează Reuters.

Moscova a anunţat mai devreme că va interzice în principal importurile de produse agricole din Turcia, după ce armata turcă a doborât un avion rusesc de luptă care, potrivit Ankarei, a încălcat spaţiul aerian turc în timpul unei misiuni de zbor în Siria.