orlando schiopu ISU colectiv

Orlando Şchiopu, suspendat miercuri din funcţia de prim adjunct al ISU Bucureşti, alături de şeful instituţiei şi de adjunct, este apărat de colegi, care spun despre el că a salvat vieţi în incendiul de la Colectiv, ceea ce face de 23 de ani, pe teren.

Revista Agenda Pompierilor a publicat vineri un articol în care colegii îi iau apărarea prim adjunctului ISU Bucureşti suspendat din funcţie miercuri. „Şchiopu este pompier călit în flăcările nenumăratelor incendii la care a participat de-a lungul carierei de salvator. Cei care au avut ocazia să lucreze cu pompierii, ştiu că există printre ei oameni a căror mare dragoste este ”STINGEREA”. Ei, pompierul Şchiopu este unul dintre aceşti”, au scris colegii pe site-ul revistei, într-un articol preluat de mediafax.ro.

Pompierii bucureşteni spun despre fostul lor şef că, „deşi comandant, ipostazele de ferchezuit în spatele unui birou nu îl caracterizează”. În ochii colegilor de breaslă, Orlando Şchiopu este un erou, care de 23 de ani a salvat sute de vieţi prin activitatea sa. Mai mult, în noaptea tragediei, pe 30 octombrie, el se afla în prima linie la clubul Colectiv, se arată în articolul citat.

„În noaptea blestemată de la Colectiv, pompierul Şchiopu salva vieţi. Pe faţa lui se citesc îngrijorare, durere, milă, speranţă. Se vede efortul supraomenesc şi disperarea, dacă vreţi, cu care încerca să salveze vieţi”, povestesc pompierii.

Şefii ISU Bucureşti-Ilfov – inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu -au fost suspendaţi din funcţii la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora instituţia a primit o adresă de la organizatorul de evenimente Emagic, la sfârşitul lunii septembrie, prin care era informată că în local urma să aibă loc un festival de muzică cu 2.000 de participanţi şi i se cerea un punct de vedere.

După incendiul din 30 octombrie, secretarul de stat Raed Arafat declara că la ISU Bucureşti nu figura niciun document, nicio solicitare, pentru autorizarea activităţii care se desfăşura acolo sau pentru un punct de vedere.

În urma aparţiei informaţiilor privind adresa Emagic, a fost făcut un control de urgenţă la ISU Bucureşti, dovedindu-se că instituţia primise adresa şi dăduse şi un răspuns.

Cei trei şefi ai ISU Bucureşti au fost şi audiaţi la DNA, care instrumentează un dosar privind autorizarea clubului Colectiv, în calitate de martori.