Rusia va coopera în continuare cu Statele Unite şi partenerii lor în lupta împotriva Statului Islamic (SI) în Siria, însă această cooperare este în pericol în cazul în care turcii vor mai doborî vreun avion rusesc, a avertizat Vladimir Putin, relatează Reuters în pagina electronică, citat de MEDIAFAX.
Putin şi-a exprimat furia faţă de acţiunile Turciei, după întâlnirea, joi seara, cu preşedintele francez Francois Hollande. El a spus că el percepe doborârea avionului rusesc ca pe un act de trădare din partea unei ţări pe care Moscova o credea prietenă.
Însă a spus că va ordona armatei ruse să-şi intensifice cooperarea cu forţele armate franceze – inclusiv prin schimburi de informaţii despre ţinte – şi că face acest lucru în vederea creării unei coaliţii internaţionale largi care să aducă alături Rusia şi state occidentale.
„Noi suntem pregătiţi că cooperăm cu coaliţia condusă de către Statele Unite. Dar, desigur, incidente ca distrugerea avionului nostru şi moartea militarilor noştri sunt absolut inacceptabile”, a spus Putin în conferinţa de presă comună cu Hollande.
„Şi pornim de la poziţia că acest lucru nu se va repeta, altfel nu vom avea nevoie de cooperare cu nimeni, cu nicio coaliţie, cu nicio ţară”, a subliniat liderul de la Kremlin.
El a precizat că a convenit împreună cu omologul său francez asupra modului de cooperare în viitor – pe bază bilaterală şi, ca întreg, cu coaliţia condusă de către Statele Unite. „Vorbim despre o desemnare a teroriştilor împotriva cărora putem efectua atacuri aeriene şi când este mai bine să ne abţinem de la atacuri aeriene, despre schimbul de informaţii cu privire la varii probleme şi coordonarea acţiunilor noastre pe – ca să spun aşa – câmpul de luptă”, a declarat Putin.
În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală cu Franţa, el a spus că aceasta are scopul să „stabilească o cooperare constructivă de către specialiştii noştri militari, cu scopul de a evita dublarea şi de a evita atacuri aeriene asupra acelor teritorii şi grupări care sunt pregătite să lupte împotriva terorismului”.
„Noi considerăm acest lucru drept formarea unei largi coaliţii antiteroriste sub auspiciile ONU”, a adăugat el.
Moscova a informat Washingtonul despre misiunea avionului doborât de turci
Pe de altă parte, Rusia a informat Statele Unite despre misiunea bombardierului rus doborât marţi de aviaţia turcă, iar aceasta din urmă nu putea să ignore naţionalitatea avionului, aşa cum afirmă Ankara, a mai declarat Vladimir Putin, citat de AFP.
„Statele Unite, care conduc o coaliţie din care Turcia face parte, cunoşteau locul şi momentul trecerii avioanelor noastre, iar exact în acest loc şi în acest moment am fost loviţi”, a spus el.